pecete pe cer

Editia a VI-a, Horezu, 21 mai 2010, ora 10


INVITATI SPECIALI:
DOMNUL DINU SARARU –SCRIITOR
DOMNUL FLORIN EPURE- DIRECTOR LA DIRECTIA PENTRU CULTURA,
CULTE SI PATRIMONIUL CULTURAL NATIONAL VALCEA
DOAMNA GABRIELA ENE- INSPECTOR GENERAL
DOMNUL ION GAVA- INSPECTOR GENERAL ADJUNCT
DOAMNA MARIA OCHESCU - INSPECTOR GENERAL ADJUNCT
DOAMNA ANA MARIA FLOROIU- INSPECTOR DE SPECIALITATE
DOMNUL PETRE MATEESCU - INSPECTOR DE SPECIALITATE
DOMNUL CATALIN SIIULESCU- INSPECTOR DE SPECIALITATE
DOMNUL ION PREDESCU- PROFESOR



REGULAMENTUL DE ORGANIZARE SI DESFASURARE

- Simpozionul se desfasoara sub semnul domnitorului Constantin Brancoveanu;
- Concursul se adreseaza elevilor de liceu ( clasele IX- XII ) cu aptitudini artistice, oratorice si de cercetare istorica;
- Simpozionul concurs se desfasoara pe patru sectiuni:

I. CREATIE LITERARA
Cerinte: Poezie sau proza scurta pe o tema la alegere.


II. RELIGIE
- Eseu religios pe o tema de spiritualitate ortodoxa, la alegere ( 2-5 pagini tehnoredactate )
- Oratorie religioasa pe o tema la alegere.


III. ISTORIE
- Lucrare stiintifica pe tema ,, Modelul brancovenesc- piatra de hotar in istoria trecerii romanilor de la medievalism la modernitate’’
Cerinte :
- lucrare de 5 pagini ( tehnoredactate ) cu aparat critic si bibliografie;
- se puncteaza originalitatea si se poate aborda orice tema care sta sub semnul lui Brancoveanu.

IV. SESIUNE DE REFERATE STIINTIFICE ( sectiunea se adreseaza cadrelor didactice;tema este valabila pentru toate cele trei discipline)
Tema: Modele spirituale romanesti

Lucrările elevilor si ale profesorilor vor trebui să îndeplinească următoarele cerinţe:
Ø - redactarea lucrărilor se va face în format A4, o singură parte, la un rând, cu margini egale de 20 mm (text aliniat ,,justified”), cu semnele diacritice;
Ø - titlul va fi scris cu majuscule (Arial 14 Bold), centrat;
Ø - la două rânduri de titlu se va scrie autorul şi unitatea de învăţământ (Arial 12 Bold);
Ø - la două rânduri de numele autorului se începe scrierea lucrării (Arial 12);
Ø - bibliografia(minim 3 publicaţii) se va consemna la sfârşitul lucrării, în ordinea următoare: nume şi prenume autor, titlul lucrării, editura, oraşul, anul;



- Lucrarile elevilor si ale profesorilor se pot trimite prin posta sau e-mail lcbhorezu@yahoo.com pana pe data de 17 mai 2010
- Profesorii insotitori vor primi diplome de participare;
- Taxa de concurs este de 5 RON pentru fiecare elev iar pentru cadrele didactice care sustin referate 15 RON;sumele vor fi depuse la Banca Raiffesen in contul RO06RZBR0000060001752396
- Lucrarile inscrise in concurs nu se restituie, iar eventualele contestatii nu sunt acceptate de catre organizatori;
- Premiile se acorda dupa cum urmeaza: premiul I , II , III si mentiuni
( pentru creatie literara se vor acorda separat premii atat pentru pozie, cat si pentru proza scurta );
- Lucrarile premiate, cat si referatele de specialitate, vor fi publicate in revista simpozionului concurs cu ISSN;

Hydra-Phoenix

Am umblat in ultimul veac(care de fapt a fost un an) prin toate cotloanele mele intunecate. Cautam sa vad daca mai exista ceva viu in mine. Dar am realizat brusc ca nu mai exista,ca ma spanzurasem cu lantul singuratatii si ca atarnam deasupra impotentei de a ma da jos din streangul meu violet,un streang atat de fin , de moale, de invaluitor…. Murisem…
Insa nu m-am ucis numai pe mine in acel moment de prostie temerara cand am zis ca stiu ce am de facut si de fapt habar nu aveam. Te-am ucis si pe tine,ascunzandu-mi crima sub o masca indiferenta,plina de fisuri care le puteai percepe doar tu.
Un veac transmutat in eon am asteptat sa inmugureasca viata in mine si sa devin,precum o hydra,un alter ego al meu mai bun,mai iubitor. Insa nu aveam destula ‘hrana’ pentru a intregi procesul si nici conditiile dezolante in care ma auto-aruncasem nu erau deloc prielnice stadiului de renastere.
Pana cand ,intr-o zi,un cutit incins a spintecat burta pupei mele si a scos puiul de hydra. Era mic si totusi viguros spiritual. Era nesatul sa te iubeasca,iubito,si sa te trezeasca din somnul tau etern… Si tot acel cutit ne-a reanimat. Am reluat formele initiale si tot ceea ce credeam eu mort,in acest timp se stransese intr-un ungher si a devenit mai puternic decat altadata. Era lava topita. A inceput sa umple matcile goale si sa arda tot ce era uscat si mort… cenusa era a unui Phoenix ratacit de secole in sangele meu care acum a renascut.
Nu,nu iti cer sa ma ierti… chiar deloc…Ci doar sa poti trece peste…Si sa ma lasi sa ma revansez. Atat vreau.
Te iubesc si alteva nu vreau sa stii decat acest lucru….

lust

Sweet scents of
Cyanide engrave his wasted lungs.
A living dead’s kiss on his neck
revives blue roses-
a blissful angel song.


Death is somewhere around…


He lusts for Astral Dust
to see...
she is not to be found.
‘Oh,please do come to me!’.
He’s circling around.


Her body rises from the ground
With chains of silver vines
And demons circling around.
Surreal, hectic whines.

They’re lost into the mystic maze,
With windy shouts of haze.


Oh, wind, you whisper shouter…

Amintiri si Pete de cafea

Un joc. Îl încep banal,lipsit de viaţă,un joc infantil,lipsit de taine şi de talcuri. Un joc care, treptat, mă metamorfozează şi mă trasformă în obiectul descris. Nu-mi dau seama când a început sau unde se va termina. Nu mai sunt cel ce controlează ,ci doar un simplu obiect dintr-o poveste. Un controlat, o marionetă. Un caracter într-un alfabet chinezesc...
Era amiază. Soarele încingea geamul străveziu,topind sub incandescenţa lui stropii de rouă. Parcă le şi auzeam ţipetele sfârâite. O mie de diavoli fierbeau ţuica din ele. Distilau sadic, cu sârg. Bieţii stropi de rouă!!! Îmi prăjeau timpanul deja extenuat de atâta muzică rock,bubuindu-mi cu circa 115 decibeli în urechi. Transpiraţia de pe frunte îmi cocea cutia craniană învelită într-un transparent ţesut epidermal, nespălat de trei zile. Mizeria existenţială mă împresura,mă sufoca, mă strangula. Cizmele mele boṭite găteau supă. Supă de picioare făcută cu apă stătută. Hainele lâncede,jilave de atâtea zile îmbibate în formolul secretat de glandele mele sudoripare,erau ca un cuptor. Îmi lichefiau conţinutul,lăsând în urmă fundamentul de calciu şi vitamina D pe care muşchii şi celelalte atârnau deasupra hăului cu uitare,deasupra nesiguranţei de a exista in lume. Paharul cu cola de pe noptiera de import,pe care îl dădusem gata deja de cinci ori,sticlea precum un bec înmuiat în fosfor,în timp ce ventilatorul făcea cercuri leneşe. Semăna cu o muscă ce încasase o lovitură cu pliciul. Părea dezorientat.'Nici tu nu ştii încotro s-o iei,nu?!'..... N-am primit niciun răspuns de la vârtelniţa leneşă....
Patul era murdar de la cafeaua constant varsată pe el,în timp ce încercam să scriu,să vorbesc la telefon şi să mănânc. Editorul mă suna zilnic să-mi zică ceva legat de noua mea poezie. Ca de obicei,nimic de bine. ' E mai slabă decât precedenta!',era replica pe care i-o furam şi cu care îi închideam gura preţ de câteva clipe. De unde dracu' era el să ştie că eu mă lăfăiam prin bordel cu cine ştie ce fufă,suprasaturată de boli venerice.... Eh,nici nu-mi dădeam interesul,ce-i drept. Puteam scriie lucruri de calitate,dar nu voiam să o arăt. Ştiţi cum e,când se găseşte un nou produs de pe urma căruia compania să-şi câştige renumele, eşti stors de substanţă. De ce să hrănesc pe alţii cu substanţa şi durerea mea,când pe aceia nici nu-i interesează că un nou artist se naşte într-o societate în care fiecare individ nu ştie decât să se aprecieze pe sine! Nu văd care-i rostul.... E prostia şi demonul meu interior,eu trebuie să-l înfrunt. Eu singur. Prietenia şi-a pierdut rădăcinile ancestrale în lume cu eoane în urmă... Seminţia prieteniei nu mai există. Decât parşivism şi linguşeală. Sau poate mă înşel..... În fine,dar adevărul e că asta mă terifiază: să nu am niciun prieten. Prieteni adevaraţi, nu orice prefăcut.
Şi după cum spuneam,cititorule,asudam... Asudam ca porcul şi nu aveam ce face. Oare nu mi-era ruşine? Ete fleoşc,parcă dacii, până să vină romanii , se spălau. Da' de unde!!! Mai rar ca pisica. Şi totuşi senzaţia aceea nu semăna cu o asudare obişnuita de tip vegetal. Nu era la fel ca atunci când e prea cald şi nu ai ce face decât să urmezi orbeşte reflexele propriului corp. Inima transpira,adică sângera-transpiraţia îmi aduna seva,chintesenţa mea, să hrănească pământul sterp pe care vieţuiam eu,un om fără ţintă sau scop,plin de îndoieli şi visuri măreţe - mâinile îmi transpirau,mintea mea fierbea în suc propriu. 'Un leac! Care e leacu’?',m-am întrebat stupid şi superficial.Şi acolo era. Nimic special. O masă cu trei picioare de pe vremea bunicii, din lemn de nuc. Nu se mai fac mese aşa trainice ca atunci. Pe ea pixul roz din plastic cu puf în cap. N-am să înţeleg vreodată de ce mă atrăgea pixul ăla. Era al soră-mii. Poate puful,poate culoarea.... Adevărul era că trecuse ceva vreme de când îmi exersasem ultima oară talentele scriitoriceşti şi scârţâiau. De fapt, rugina le acoperea în totalitate. M-am aşezat frumos pe scaunul ‘‘made in China’’ şi am început să mă gândesc.... Gânduri,gânduri.... Cel mai mult asta iubesc la a fi om: cugetul. Poţi pierde zile întregi gândindu-te la ce vrei fără să îţi pese. Doar gândeşti. Restul nu mai există... Iar apoi,când ai extenuat ce aveai în minte,scrii.
Jocurile stupide de-a ‘v-aţi ascuns’ şi ‘prinsa’ din timpul verilor petrecute la bunica,jocurile de pocher pe scatoalce din liceu(cât mai uram jocurile astea),jocurile video jucate cu Mihai până pe la 5 dimineaţa fără încetare şi mama ameninţând că sparge computerul cu toporul... Jocul iubirii.... Ǎsta da joc ce meritǍă jucat. Greu,dar minunat! E ca un drog bine făcut…metamfetamină sau aşa ceva. Devine altceva cu fiecare respiraţie luată. Instantaneu,mi-am văzut întreaga viaţă ca pe un film de lung metraj condensat în câteva ţipete tăcute ale timpului. Nu,nu muream. Asta se întâmplă de obicei când se activează fluxul conştiinţei,deşi detaliile sunt arareori evidenţiate sau accentuate. Doar meditam asupra mea. Aceste gânduri au fost succedate la scurt timp de litere cursive aruncate pe foile maron-îngălbenite de cafea. Scriam.
Ce vremuri! Unde erau?! Păreau atât de îndepărtate acele vremuri când umblam haimana orbeşte prin tot Braşşovul,fără scop,aspirând la cine ştie ce idei cum că o să devin mare. Hoinăream cică în căutarea inspiraţiei,a muzei(parcă nu mai făcusem asta de nenumărate ori înainte,dar fără succes)când,bum!m-a izbit. Literalmente. Ochii. Atât am reţinut clar. Nişte ochi mari, negri,adânci. Fără fund. Buzele sale…Atât de “juicy”,cum ar zice englezul. Iar faţa,mmm! Un deliciu.... Mai rar găseşti aşa personificare a hedoniilor bărbăteşti.Părul...Uuuu! Părea o fiinţă ce dormitează,gata să îţi înşface faţa şi să te ascundă de realitatea factice construită pe preconcepţii. Cred că părea mai mult să protejeze decât să ucidă sau să izoleze.
Să protejeze de ce? Poate că de nimic altceva decât de aşa-zisa civilizaţie contemporană care, din păcate,e alcătuită din furie,vulgaritate,ură,egoism,lăcomie şi dispreţ…Să nu uităm primitivitate,deşi este impropriu spus,întrucât ‘primitivii’,aşa cum îi considerăm noi pe cei care au inventat roata,au invaţat agricultură şi au schimbat perspective,aceia sunt adevăraţii oameni moderni şi străluciţi.Aceştia sunt primitivi!? Dar noi? Ce ne face civilizaţi? Faptul că ,folosindu-ne de ideile altor genii,am creat lucruri uimitoare pe care nu ştim să le folosim în scopuri bune?…
Atât de negru.... Altceva nu reţin. Doar negru pe alb. Asta era faţa ei. Fac eforturi,dar îmi e imposibil. Prea perfectă pentru a mai ţine cont de detalii. Părea o fiinţă boemică,smulsă din cele mai criptice cotloane ale minţii umane.
Dragostea nu ţine cont de prea multe subtilităţi. Atât că nu realizezi când te-a infestat,iar atunci când iţi dai seama, e prea târziu. Ce boală minunată! Pleci într-o lume a schizofreniei umane,fără drept de întoarcere. Eşti surghiunit. Nici măcar nu îţi e permis să te hrăneşti pentru a iţi întreţine organismul. Se crede că substanţa e hrăneşte cu iubire şi că trupul nu mai are nevoie de alt tip de hrană .
Am intrat în discuţii! Banale,puţeau a superficialitate,dar ei îi făceau plşcere. Ceea ce şi mie îmi acorda privilegiul de a cunoaşte ce însemna ,pe atunci, fericirea. Apoi a urmat flirtul... Flirt clasic,desigur. Nimic extravagant sau a la Lady GaGa,doar mici substraturi şi subtil,tente sexuale..... Până când,într-o seară caldă de iulie,ne-am rătăcit unul în fiinţa celuilalt. Desigur,experienţa şi-a arătat cuvântul. Ea a ştiut cel ma bine în ce cotloane ale haosului paradoxal de bine organizat ,înglobat de conserva organică numită organismul meu, să caute. Eu unul am bătut la fiecare uşă din holul principal şi cam atât. Părea TOTUL EZOTERIC. Nu,era doar iubire... Mă exploram pe mine încercând să o înţeleg pe ea... Nu conta că era femeie, nici dacă era bărbat nu conta. Important era să mă regăsesc pe mine acolo.Să găsesc răspunsurile la ceea ce caut eu ,în mine, acolo unde nu m-aş fi putut gândi să caut. În alţii. Ǎsta este mecanismul societăţii. Analizezi ce este în jur,prelucrezi apoi foloseşti ce ai aflat ca să îţi cauţi semnificaţia. Barbar,dar eficient. Nu e chiar stilul meu de a analiza lucrurile şi a obţine putere prin informaţie. Poate că totuşi societatea nu e chiar atât de sălbăticită. Încă mai are o şansă de a se reabilita. Puteam fi mai profund. Pot zice că urăsc acel eu de atunci. Nici nu-l mai recunosc. Mi-e silă de el. Însă acel sărut,lung,pasional,adolescentin nu mai lua sfârşit. Continua. Şi continua. Până când ea a scos ştecărul din priza mea şi gata: no more magic. Mai voiam,dar îmi era teamă.
Încă îmi amintesc acel sărut din umbra teatrului de la Craiova. Noi doi şi un cotlon debordant de întunecat. Lumea trecea pe lângă acel locşor ,fără să realizeze că acolo două suflete se rătăceau una în mintea celuilalt. Ce răni profunde amintirile astea! Plăcute,deşi mă trimit în nebunie şi disperare. Mă covârşesc fără milă şi mă supun unor erori ale societăţii ce m-a distrus,pentru a mă reconstrui într-un conţinut lipsit de tact şi rafinament,şi imaturităţii tipic adolescentine.
Oare cât timp a trecut de când am iubit cu adevărat? Un ceas, trei luni,doişpe milenii? Nu ştiu! Atât doar că a trecut foarte mult timp de când am făcut-o. Că sufletul meu altădată sculptat de izvoarele iubirii într-o matcă plină de ape line,calde,acum aceasta s-a umplut cu praf şi mâluri devorante,draconice,intempestiv-create de egocentrismul meu şi de megalomania mea dusă până la extreme. Asemeni unui dictator crud şi nemilos,care n-a primit atenţie atunci când trebuia, apoi a degenerat într-un monstru slab,ce recurge la obstrucţie,iar asta aşa, ca să îşi demonstreze că e mai puternic decât alţii. Numai cafeaua pare să facă faţă aşa cum trebuie treceriii timpului în viaţa mea. Ea şi guma ieftină de la chioşcul din colţul străzii pe care o ronţăi ca un disperat în fiecare dimineaţăăpe stomacul gol şi zdrelit de anorexie.
Scriu deja de... Dar cine mai ţine cont de cât timp am scris,când oricum este pierdut şi nu se mai întoarce?! Cel puţin ştiu că,acum când gândurile mele capătă forme şi devin litere,când scriu şi mă liniştesc,mă vindec, timpul nu va fi fost o luptă pierdută din războiul contra timpului. Cuvintele! Se întâmplă ceva cu îngrămădirile astea de caractere amalgamate din sute de limbi antice şi limbi contemporane. Se transformă! Nu! Se joacă cu mine!Nu, 'E'-ul acela nu trebuie sa stea acolo. Iar "L'-ul acela trebuie sa fie in paragraful trei. Incerc sa le aranjez,sa le dictez unde trebuie sa se afle,dar nu ma asculta. 'I'!!! Unde te duci,'I'? Nu,lasă-l pe 'Z' în paragraful de sfârşit. 'A' afurisit! Unde te duci? Rămâi aici! Degeaba,nu ascultă! Nu vor! Au format un singur cuvânt,în timp ce literele următoare m-au ameţit mergând încoace şi încolo,devenind 'IUBIRE'. Fie,asta aţi vrut să scrieţi,bine. Dar eu merg mai departe. Nu mă mai interesează. Ce? Cum? Litere afurisite! Nu mai ascultă! Se joacă cu sentimentele şi amintirile mele şi mă ruinează. Mă distrug mental. Mă extermină. Un bolnav,un om fără leac,obsedat de Prozac sentimental.
Ultimul paragraf nu am scris decât trei cuvinte şi câteva semne de punctuaţie : Eliza,te iubesc!!!

Sidefiu

Tatuaj sidefiu,
te văd rătăcind
pe şosele
organice-
sinapse.


Îţi văd chipul
angelic
şi găvanele-ţi
pline de rouă.
Şi iarăşi acel
fluture
violet
sărută cu aripile
lui
plăpânde,
luciul tău
de buze
fructat.

Flori de cireş
în părul tău
şi
pene de
păun-evantai
verde-albastru sidef-
în mâna ta:
fir de iarbă în bătaia vântului.

Eşti undeva acolo,
rătăcită…

Marioneta

Cand esti marioneta propriilor tale ganduri si totul e un joc,viata este simpla si totul ia un contur,capata un sens.... iar sensul este cel ales de tine

Ciresul si Timpul

Ciob de oglinda
refracta
umbre opace:
tonuri reci de farduri
si voaluri insangerate-
O Gheena cotidiana.
In mijloc,
cabluri-metanii de petale
si
o Tarfa
rozandu-le cu sete-
pazesc Ciresul.

Cires-
portativ vertical-
ai note mazgalite,
alterate
si alternate
de diezi si bemoli.
Sublima masca muzicala
a eternitatii.

Timpul te mangaie.
Nu te poate ucide,
dandu-te apoi
uitarii.

Asa ca te ataca.


Camere goale,
de sobolani si molimi
verzi pelegrinate,
iti strica
laconia-
castel de petale.
Prea Putin!


Senin,continui rugaciunea
cu lacrimi
de lumina,
spre vortexuri temporale-
centrii nervosi paralizati
ai Universului.
Soaptelor inefabile
te-nclini cast.
Geloase,flori de foc
te smulg din radacini
cu unghiile.
Degeaba!
Parul tau transparent
si ghearele li
se topesc in
ragete acvamarine
de cristal.
Neputinta temporala.
Devii etern...

Lotusul si Marionetele

Lotusul


Lotusul,
prim ras de copil,
odihnindu-se
pe genunchii unei
coame
de leu albastre.
O nimfa de tantar,
diletant al negurii,
e intinsa
pe frunzele-i
ca o Lolita Barbie,
manjind-o
cu decartari verde-mal.


Tantarul se arunca
in marea de sifon,
locuinta a lotusului,
lasandu-si pestilenta violet
sa macine
Edenul.


Astru diafan,Luna,
saruta matern
murdara floare.
In schimb,
ea
isi pleaca suavele
poale ale rochiei
de omat,
mancand frugal
maruntaiele pamantului...
Vant tomnatic...


Marionetele

Parfum ieftin de prune,
perfida rautate,
pluteste-n aer,
ametind marionete bipede,
de Foc cuprinse.

In spate,
acoperita de haos,
citadela singuratica
mananca orizonturi cromate,
naturi factice.



Stupide,
marionetele isi
pleaca buzele
stravezii si
sorb elixir,
moarte de clestar.

HIGH,HIGHER,HIGHEST AND EVEN HIGHER THAN THE HIGHEST

It was a long time ago! I can hardly remember it and yet, there are so many episodes that are still alive, that still glim in the haze of oblivion. Though time passes futile over my ever-youthful soul, the memory of my first day as a high-school pupil stirs and tries to come to the surface of my memories.
It was a rainy, chilly day of autumn when all clouds gathered above my head, as they were dripping crystal-clear tears for the nervousness that most of the children from the school’s yard had. If I remember well, all my emotions were focused only on myself ,on what bothered me, on what the feeling of being a ‘highpupil’ methamorphosed me. I was dreaming about the end of this period, that I couldn’t trust no one but myself. Did it do me good to know that yet I thought myself as being alone, there were some boys who were colleagues of mine? That there were some acquaintances of mine ,there, in the yard of ever twisting fates, were all futures head towards somewhere else, towards better horizons? Towards the bizarre fear of the unknown? I must emphasize the fact that I didn’t think like this back then, that I was fearful ,a misanthropist, because society had been an absolute slut to me until then, making me undecided, unsure of what I thought or what I felt, not having any perspectives or pure routes to walk on …I dreamt of only small things such as having a well paid job, a family etc.
It caused a lot of grief, as no abolition of fear could have done anything good to me then… I felt the skies were crying for me, pitying me, that the earth was sad for my sufferance, for my uncertainty. I thought it to be a moment of solace, though I hated it. I think I even made my way back home solitary, calmly walking through the rain, feeling peaceful in a such agitated world and society !
And here I am now… Almost self-discovered, a possible artist or a minor philosopher, that must thank to his mentor for having turned him into a person capable of doing pretty crazy things, of expressing myself and not keeping it inside me. I am more mature, more tranquil. I can now see clearly what I want to do, what I am sure I want to do…. I know clearly now….I am different…I can see things that others don’t… If I were to make a evolutionary scale of mine I would say I was high, because I got to high-school, then higher, for meeting extraordinary people to support me and also for constantly developing my artistic talents, and finally the highest because now I know I am an artist for good that still has a lot of work to do…. Yet I must become higher than the highest to become truly special…
Thank you all for being there for me…!!

Paradis de Foc

Flaut scrijelind
cu note de diamant,
placenta de piatra
a lumii...
Condens cristalizat
in uitare,
indrumand cantarea
catre visare.
Timorata,
mana dreapta
isi vopseste unghiile
cu acid,
stergandu-si
supuratiile ramase
cu colturile roase
ale Focului,
carte suprema!
Un vaiet promiscuu
roade timpane,
omorand portavocile garii
pasarilor-Paradis
de Foc,
si
sarutand cu dintii-i,
stihuri de argint.
Calatori la clasa intai,
fara tinta,
sageteaza orizontul.
Si eu incet marai...