Lightning seems to strike in the same place

Lightning bolt seems
to strike
in the same place.
Or do we speak of a lucky guess?
Oh do not flee, my child,
for it is a divine gift.
If you feel electricity
flowing through you,
it means you're the
nightstar rising
on the dying sky.
If you feel Death clutching
your members,
it means you've been given
quintessence.
Oh, no mourning for now,
thy slender star!
Oh, no despair for now,
your path is paved afar.
No tears for now, you
frail and nobel Phoenix.
the game is far from ending.
No pierce for now,
as gods may still be craving.

Go for now
and you shall see
What kind mistress faith can be...

O cale, mai multe suflete si implinirea unui destin

sa te raportezi ultimei incadrari si sa fii sigur ca nu iti va fi usor sa fii intre fruntasi.
Ma gandeam adineauri ca ai nevoie si de sprijin( foarte mult sprijin) pentru a reusi. IN fond, nu realizezi nimic fara ajutorul acelor oameni care stiu sa iti arate calea, care sa iti indice cu pasi mici, drumul corect spre implinirea propriului destin. De asta, am avut pana acum parte cu varf si indesat si multumesc din to sufletul tuturor care au avut curajul sa creada in mine si sa ma sprijine in toate deciziile( chiar daca uneori nu chiar corecte). ei au fost cei ce mi-au facut un bine fara sa se uite ca vor avea ceva de castigat, ci pur si simplu au facut-o, fiindca tocmai asta ii apropie si mai mult de ce inseamans a fii om. este lectia pretioasa cu care am inceput aceasta scriere si pe care intentionez sa o fac cat mai obiectiva. Nu vreau sa ma supraapreciez, nici sa ma imbrobodesc cu ceea ce vreau si nu am facut( inca, ci pur si simplu vreau sa ajung la adevaratul eu si la esenta a ceea ce acei oameni din viata mea au reusit sa modeleze din gramada de namol si clei a sufletului meu. Probabil ca satisfactia tuturor va veni atunci cand voi fi reusit sa rabesc, cand voi fi deveit acel adult si diplomat pe care toata lumea se asteapta sa fiu( intotdeauna am adorat asteptarile ridicate, au agitta ceva in mine, poate vointa aceea ce arde mocnit in mine de a reusi). Si stiu inca de pe acum ca daca o voi face bine sau excelent se putea mai bine de atat. Insa nu voi chimba nnimic la aceasta scriere, fie ca va fi o lunga pagina de jurnal, fie ca va fi debitarea unui copil prost are se crede mare (intotdeauna voi fi prost, niciodata destul de destept). Insa va fi marturia vie a ceea ce simt acum si a faptului ca incep sa inteleg parte din mecanisele societatii.

Off, ma gandesc la numeroasele si imenslee greeli facute....

O cale, mai multe suflete si implinirea unui destin

Dintre cele mai pretioase lucruri pe care un om le invata de-a lungul vietii sale, elementare sunt lectia de binefacere neconditionata, dorinta persistenta si impertinenta de a munci pentru implinirea vointei inimii. Ultimul, dar nu cel din urma lucru, este sa ai curajul de a te avanta in a lucra, de a iti depune esenta in tot ceea ce faci. Respectand aceste prime trei reguli, ajungi in scurt la satisfactia pe care orice om o cauta in timpul vietii.
Legat de binefacerea neconditionata, pot spune ca norocul a fost darnic cu mine, dandu-mi destule oportunitati de a ma remarca si, pe care, consider eu, am reusit sa le fructific pana in momentul scrierii acestor ganduri. Insa pana la inca frageda varta de 17 ani, nu am realizat pe deplin ca ajutorul oferit unui spirit, fie ca a facut ceva ca sa il merite, fie ca nu, fie ca soarta i-a fost ursitoar buna, fie ca are un scop, este mai valoros decat orice alt dar material pe care un alt om ti-l poate face. Adica nu degeaba am asteptat cuminte si fara nicio urma de speranta in suflet timp de patru ani( pana la venirea liceului) unei turnuri de situatii favorabile mie. Tind sa cred si acum ca prostia tipic juvenila mi-a intunecat gandirea, facandu-ma sa uit ca am avut norocul de a fi preluat de unchii mei si sa locuiesc intr-un orasel mic, unde am invatat valorile muncii si respectul pentru aceasta. Adica pur si simplu, eram atat de concentrat la faptul ca toata corvoada asta( Doamne, prost sa fii sa nu iti recunosti norocul cand el iti zambeste de la un metru) mi-a distrus viata. Pana mai acum ceva timp am inteles ca de fapt ceea ce consideram a fi un blestem adus asupra familiei mele de a fi separati pentru totdeauna se datoreaza unchiilor mei nu era altceva decat calea spre reusita mea in viata. Intrebarea grea ese daca voi reusi sa le arat recunostinta necesara pentru a imi fi facut un urias serviciu, fara ca macar a fi avut obligatia asta... Cred ca eu, datorita acestui fapt, nu voi reusi sa le demonstrez lor respectul cuvenit si nici intoarcerea favorului facut cu timpul, dar ca, poate, va atarna mai mult cand eu, la randul meu, voi avea grija ca un alt spirit sa aiba sansa de a face ceva insemnat in lume si de a isi lasa amprenta undeva pe o pagina, alturi de multe alte amprente a multor altor insi cu acelasi scop. IN fond, asta inseamna pe scurt binefacerea neconditionata.

cu toate astea, dragul meu Dylan, nu consider ca merituos este cel lenes si 'dispus'
sa astepte sa i se ofere totul de-a gata. Bine, de-a gata ti se ofera ocazia de a sadi pomul, sa ai grija de el si apoi sa culegi roadele, dar sincer vorbind, nu am auzit pe nimeni sa culeaga fructele propriului pom fara a avea grija de el( lucru care mi s-ar parea absurd si lipsit de etica). In plus, un alt lucru pe crae il detest mai mult ca orice este indulgenta sau supraaprecierea. Fii sigur ca daca etsi bun in ceea ce faci, tot nu dai ce ai mai bun si ca intotdeauna poti mai mult. Trebuie sa inveti sa iti fortezi limitele, indiferent de ce cred ceilalti.
Chestiune demna de dezbatut este si faptul ca nu te poti considera profesionist al meseriei sau al domeniului de activitate in care iti vei exercita cunostintele imediat ce iti fdai seama de unele lucruri marunte. De asta tine mult si competitia din cercul in care te afli. Evident, daca lucrezi cu mediocritati, te raportezi la ele, dac lucrei cu nule, de asemeni te raportezi si acestora, si in final daca lucrezi cu experti si cu cei cu o vointa de fier, te raportezi lor. Preferabil este sa....

'Sir, I hope you know how much I value your friendship and your being is the dearest to me. If there hadn't been for you, I would still have been lurking all over the School, in hope of better days. Yet you were the haven I had been looking for. OH, sir, do not get me wrong, though, for I am as honest as a friend can't be. You should have seen the joy in my soul and heart when you came into the school. all shadows had gone been gone forever, alll griefs and pains had been cleansed and for a split second, I felt somebody was about to understand my core.... For a moment, my sorrow had been overtaken by pure, crystal like friedship... I had finally found my even, and if not so, at least I had found the one who was able to guide me further on... I can't describe how grateful I am, yet I must... But my main problm for now is how to turn this blessed pain caused by the esteem I have for you into a stronger feeling? Into a deeper connection of friendship.... May it be possible for two souls to meet and know that they will always what te other feels? What the other senses through his pores, what the other's eyes see, what the othe other's ears hear? And do not take me wrong, Sir, for I am confessing my deepest feelings which have overwhelmed me for a while now... I am speaking of the disciple and the mentor... the fire and the iron... oone is to be molded into something and the other is the power capable of molding... For you, MY dear sir, I am gratefu to have met and to still keep being the disciples who needs guidance throughout life.... '

Another version of Jane Eyre by Emily Bronte

She was on the armchair next to the window where she would spend most of the time when she didn't ave to babysit Adelle. Gazing at her brown face with fiery glances, the sun was dying over the hill. Night came in closer and closer. Nightbirds were hitting the air with silent shots of wings and the willow was sighing in the sweet touch of nature. Her years heard nothing but the sweet music which Mother Nature was playing. Tonight the music Mother Nature was playing held something enchanted in its accords, as if the last song of a dying mermaid had been transmuted to it.... Mr Rochester came in as usual, holding Adelle's hand in his, smoking from his cigar. He took hhis place next to the fireplace, opening the book he had opened last night. His feminine features were delicately accentuated by the never resting flames in the fire. Jane was either backwards to him or watching Adelle as she was playing withe her dolls. Their sights hardly met, especially when Jane was in her rare moments of daydreaming... Tonight, her whole ttention had been caught by the distant shout of a dire wolf... The secrets the wood held always stirred her mind and made her imagine things of allmost unearthly origins...
Her shy, yet warm voice started to sing....
'Willow, willow... have you heard the skies when they cry?
Willow, willow, have you sensed the tears when they fly?
Oh, willow, willow, willow.... how much it takes to try...
Willow, willow, willow, willow, what does it cost you
to sing along with the rye?'...

The cigar fell onto his shoe, whilst the book was still winding in his hand, trying to come back to the trap of his delicate hands... Adelle was sweeping silently, but her eyes caught a glimpse of sadness, as if she had remembered something of distant times. jane was still mumbling the song, while moving her curved hands into the air, immitating the movement of the sad willow's canopy one.
The sound of a little bell broke the silence which had landed among the three, making Jane turn her sight to Mr Rochester.... 'The guests are here... Adelle, voules-vous aller dehors, ma cherie?'. 'Oui, mademoiselle. And the girl made herself unseen. ' You are the only one to whom she speaks so gently and to whom she loves to talk to.' 'Oh, no, sir, she is just .... well, she is... I really can't explain it, but I am glad she has finally come out oh her shell. Sir, is that the bracelt I gave you a few months ago?, asked Jane dazzled.' 'Suprisingly, yes, Jane. Yet I still believe you shouldn't have to. 'Oh, no sir. It was a pleasure.' Jane knew that Mr Rochester would never accpet a gift especially from a woman. However, she had the power necessary to make him do so. 'Sir, I... I would like to speak to you... Well, Jane do go on... YOu know I can never refuse you, especially on such surreal dusk as this...

Dorinta/ Nimicnicie

Nu ai vrea sa poti
tatua zilnic
o suta de inimi
si cerneluri sa iti fie
zambetele a o mie de ingeri?

Nu ai vrea sa poti
tine de mana o stea si
sa dansezi pe acordurile
fluxului si refluxului?

Nu ai vrea sa fii
misterul din ochii unui
demon indragostit?

Nu ai vrea sa fii
scanteile aprinse
ale Focului solar,
cand pazeste
un stol de corbi albi?

Sau ai vrea sa fii
briza de mai ce se avanta
in sufletul zbuciumat al
unui mort viu, sclav al
dorintei supreme?

Insa stiu ce ti-ai dori cel mai mult....
Ai vrea sa fii fulgul din
aripa unei lebede
in timp ce isi pierde ultima
suflare pentru cel ce il iubeste...

Ai vrea sa iubesti?

Oda Lunii (Alteratus)

Sub stejarul de lacrimi
ceresti isi suspina amarul
Diformius.
Casta ii e privirea
diavoleasca
ce inalta catre cerul
strident intunecat
de-o pala lumanare.

Ratiunea-i seaca vorbeste
arcului lui Hades, ii cere mangaiere.

Sub zambetul chinuit,
perfid de soapte-ntunecate,
Luna-i canta cu chipul delicat al
marii un cantec ancestral.

'Lina ti-e chemarea, hydra cu chip de
nimfa, si dulce iti e glasul;
exilul interior al astei bestii
si dezrobirea lui Alteratus
sunt gardienii ultimei clipe
a linistii acum.

sa iti reversi baladele
Infernului si Cerului,
blanda zeita, sa imi canti durerea
si sa ma urci pe culmile
orgasmice ale extazului final...'

ultima vorba, si Alteratus ii ia locul
'zambeste si iti voi aduce jertfe, Luna!!!'

Atac asupra urateniei ARTEI

Contopirile sunt diforme si uneori arata hidos. Problema e ca e greu sa le stapanesti a nu avea loc. Pretextele ieftine ca arata bine orice este cat decat organizat ca si contopirea mutanta a luminii si celorlalte chestii teoretice aproape de inefabil sunt pura autosuficienta; tin de cald numai celui care vrea sa se faca sa se simta bine.
Exemplu bun pentru a demonstra acest enunt este insusi culoarea. Ne gandim la arta picturii, Ok? Ideea e ca, in sine, arta este urata… da, este urata! Ce? Esti surd? Si poate ca nici nu vezi bine. Iti spun sigur ca nu vezi bine. Imagineaza-ti cum ar fi daca ochii umani, asa cum ii stim, ar fi suferit evolutie mai mult decat acum si ar fi devenit organe bionice, independente de trupul cu care ar fi fortate sa traiasca. Imagineaza-ti cum ar fi sa te chinuie cu imperfectiunile de cea mai inalta oroare zi de zi sis a iti arate imperfectiunile ce se ascund in fiece tablou, desen, grafitti etc. Doar gandeste-te, ai innebuni la gandul ca nu ai mai putea vedea ce e la suprafata. Ai vomita la fiecare imagine ai vedea-o pentru ca pur si simplu ti-ar provoca repulsie, scarba, depresie(am mai zis asta, stiu). Pur si simplu ai vedea bai de pete gretoase, asemanatori celor mai ciudate mlastini, balti de noroi, zacaminte de petrol, gropi de gunoi, toate la un loc. Ai vedea delimitari teritoriale si granite de razboi intre doua culori antihristice una cu cealalta, chiar daca li se spune complementare. In fond, sa nu uitam ca arat, asa cum o consideram noi, o arta ‘’frumoasa’’, se bazeaza pe faptul ca ochii sunt organe de simt inca incomplete dezvoltate si se folosesc de iluzii, de imagini inselatoare, pentru a ne face viata mizera ceva mai frumoasa. Culorile nu sunt decat o….o…. o infinitate de actori, de marionette mici, mici, dar puternice, care se agata de tot soiul de obiecte de murdarit si violat panze, hartie, texturi organice etc si se lasa tarate efectiv pe suprafete plane ca sad ea impresia de tridimensional. Altfel, daca nu ar avea acest effect, am ajunge sa interzicem existenta artei pe pamant si in cele din urma, sa provocam noi insine un nou impact cu asteroizi ca sa… distrugem noua generatie de dinozauri(off, saracii, or fi fost si astia ceva de genul contopirilor si iluziilor?).
Oricum, ideea e ca, sa multumim transcendentei ca suntem inca imperfecti si ca putem sa ne bucuram de lucruri cu adevarat hidoase: frumusetea. Odata ce vom pierde aceste atuuri contra mazgai numite viata, ne vom fi tanguit pentru a nu fi recunoscut frumusetea acolo unde este: in uratenie, iluzie, contopiri dezgustatoare. E adevarat, din noroi ne-am nascut si tot cu noroi ne hranim.

Hollow/ Trauma of the spirit

He is hollow for he hasn't
fed the Universe
who lives in his head.

He's hollow for he
can't let words slip
through his violet lips.

He's hollow for his
hands can no longer
sense the plague called life.

He's hollow for he
does not know anymore the
taste of beauty in his
starving reason.

He's hollow for he's wicked;
imps consume him
and his flare becomes frailer and frailer
with every passing second....

It's Diformius ( english version og ''Diformius'' )

The feathers of seven ravens
pierced its pearly flesh.
His reason has rotten,
eaten away by metalic worms.
His hands have become
sheer logs,
stirring with termites.
His heart has turned into
a sulphuric lung,
oh, lung of opacity.
He cries with the eyes of
a jealous harpy
while sighing with the
voice of a crow.
He’s eating the stones
resting on the fetid fields of Hell,
dreaming about Sun.

The only solace for him
are the paintings he makes,
but these have changed.
He paints with blood and brimstone,
Whilst the raped canvas sheds
Burning coal and poisonous tar.

Oh, you, you mad demon,
Born from the filthy womb
of Mother Gheea!