Sinistrum Internum

........ mă-ntind în spaţiul gol din jurul meu îi simt apăsarea simt presiunea aerului sau mai bine zis lipsa acesteia pe pielea mea pe porii mei simt greutatea eterică a fiecărui gram de oxigen mi-am închis ochii demult iar trupul se afundă-ntr-o amorţeală plăcută fiecare pas pe care-l fac îmi uşurează fiinţa puţin câte puţin treptat respiraţia mea încetineşte iar pulsul se reduce şi el cu fiecare clipă nu ştiu la ce să mă aştept doar mă-ntreb dacă ar trebui să pictez pe coala propriilor mei pori tot acest jurnal imagistic decid să tac să-mi amuţesc orice gând şi orice nevoie de a explica ce se află-n jurul meu şi să merg mai departe acum totul porneşte cu lumina unei scântei şi totu-i învăluit într-o spuză de negură transparentă nu-i ceaţă nu-i beznă e e e Habar n-am dar e plăcută e la fel de învăluitoare ca masa de aer cu apăsarea ei cu tot de mai devreme pe fundalul unui cer albastru de amiază se ridică discul pantagruelic al Lunii de la miezul nopţii undeva mai în faţă un colos de piatră străjuieşte valea în care mă aflu e pestriţ acoperit cu zăpadă sau pudră de gânduri iarăşi Habar N-am la poalele sale o-ntindere verde de diverse plante în special ierburi se destinde ca un ocean în mijloc o baltă cristalină de un albastru violent nu se clinteşte în briza plăcută din jur miroase a aer de munte şi iarbă proaspăt cosită totul se schimbă rapid cu un solar sau o grădină căci nu pot distinge exact ce este văd doar răzoare de plante şi rânduri kilometrice infinite de fapt de verdeţuri ici colo cam răzleţe ce-i drept unele lipsesc brusc Pământul se materializează-n două fiinţe perfect umane poartă salopete albastre şi ei cu buzunare mari adânci pe piept tocmai sădesc o salată şi-au băgat mâinile adânc în măruntaiele solului maron cărbune sepia şi-au sădit-o vin acum spre mine în palmă mi-apare o plantă ciudată cu petale ce seamănă a frunze şi tulpină ce e mai mult un flagel de energie străluceşte cu o aură galben verzuie iar seminţe de lumină ies din ea în aerul neaerat o plantez mi-am abandonat trupul şi simţurile devin materiale simt doar ce simt şi nimic mai mult brusc un set de clape de harpsicord apar pe cer sunetul e blând un gong răsună brusc dizarmonios mă sperie un spaţiu întunecat şi o serie de lumini albe neutre şi reci pulsează atât de aproape de ochii mei o masă de lumină apare înainte o masă blondă cu piele şi degete lungi fine cu unghii roşii piele albă ca norii buzele sângerii ochi albaştri păr ondulat cu ceva ce aduce a chelicere de păianjen în vârful şuviţelor nu schiţează niciun gest dar îi strălucesc buzele roşii a dispărut era frumoasă avea sâni rotunzi acoperiţi cu un nor de fum alb părea blândă cred că nu a vrut să-mi vorbească un tunel merg printr-un tunel văd pământ şi miroase ca şi când tocmai ar fi plouat aici e plăcut mă liniştesc se lărgeşte şi totul devine un soi de răspântie pot s-o iau la stânga sau la dreapta dar acum merg doar înainte în jos aceleaşi lumini palide şi reci o nouă semi umbră în tunel şi trupul meu eliberat de orice materialitate un nou spaţiu acelaşi sunet de gong noroc că mă pot concentra pe muzica ambientală din jur încă bate vântul două câte două aşa iau naştere începând din stânga spre dreapta să apară lumini portocalii cred că-s flăcări mă ating dinaintea ochilor mei dar nu dor nu-mi fac nimic un soi de masă în centru ca un altar şi un reflector de deasupra ce.o iluminează ca pe o scenă miniaturală două plăsmuiri umane fără chip definit se află pe masă protuberanţele de pe pieptul uneia confirmă că-i femeie iar mişcarea lor frenetică mă face să-nţeleg că-s un cuplu fac dragoste sau mimează asta se opresc şi vin înspre mine mă ia fiecare de câte o mână masând-o o pierd pe fiecare pufff şi nu mai există continuă să avanseze către spatele meu destinzându-l şi pe acesta din degete le curg un soi de izvoare de lumină pe care o presară pe braţele mele devin strălucitor şi viu apoi fiecare mă ia din nou de câte o mână şi mă conduc mai departe prin tunelul tot mai spaţios mai bogat in detalii metalice cu inserţii florale şi zoomorfe se apropiaseră mai devreme de mine el înaintea mea cu buzele lui eterice scriind un sărut pe ale mele şi cu ale ei de o carnalitate transcedentală apăsând un sărut în creştetul capului meu acum doar el mă conduce prin tunel şi s-a apropiat de spatele meu mult văd un soi de vertebre metalice ce par să susţină tunelul de pămînt dar nu cred că e nevoie nu simt frică în el doar nesiguranţă imprevizibilitate şi se aude muzică ajungem într-un spaţiu oarecum mobilat cu două mese din din dintr-un soi de coji de metal violet neon străluceşte ciudat în lumina caldă de nicăieri a unor lumânări sunt ovale cu goluri în mijlocul lor în mijlocul cărora se află alte structuri ovale gravitând în aer el s-a asimilat mie sau eu m-am asimilat lui căci jumătate sunt eu şi jumătate sunt el simt două fiinţe şi văd prin ochii lui o a treia cu un ochi mare gălbui pielea neacoperită şi neagră ca blana unei pantere e musculoasă cu gheare pielea e atât de subţie încât i se vede musculatura şi are o limbă unduită şi ascuţită pe care o scoate printre dinţii albi-gălbui şi conici mă tem şi nu mă tem de ea nu ştiu ce să cred vreau să merg mai departe dar pierd mă pierd îl pierd nu mă mai lasă să stau intru în panică şi mi se deschide ochiul stâng apoi dreptul apoi ambii apoi văd simt simt simt ce simt nu ştiu ce simt mă simţi da da da toaă ziua da e e e nu ştiu nu înţeleg vreau înapoi mai aveam de mers puţin încă puţin doar atât nouă şapte paşi vreau înapoi nu acum poate mai încolo a fost bine mă aşteptam la scări..................