adame,
sunt dumnezeul tău,
de
aceea:
...
eu
pot să te creez, în adâncul retinei mele psihice,
numai dacă sunt complet extenuat,
numai
o singură dată,
cu
o secundă înainte de doişpe noaptea,
când,
simţindu-te, iubindu-te, trăindu-te ca transă,
pot
să-ţi sparg craniul de peşte cu un vârf de săgeată de chihlimbar...
eliberându-te,
redându-te
ţie din nou şi din nou şi...
...
eu
pot să te simt, în pulsaţiile găurilor din inima mea
–4,
la număr-,
numai
dacă-mi vând toată carnea deodată sau pe bucăţi oricui, la o tarabă mucedă din
piaţă,
numai
o singură dată,
cu
o secundă înainte de doişpe dimineaţa,
când
el(trupul), răvăşit de extaz, de pudoare, de feciorie, devine legumă,
redându-te
ţie iar şi iar şi iar şi...
...
dar
eu nu pot să fac toate acestea, în adevăratele mele adâncuri,
niciodată,
nici dacă sunt complet extenuat,
în
niciun ciob de moment înainte de nicio oră,
când,
preasimţindu-te, preatrăindu-te, preaiubindu-te,
nu
te pot naşte, prin convulsii mortale, crăpându-ţi capul de peşte,
redându-te
ţie,
căci
tu nu trebuie să exişti, iar şi din nou şi iar şi din nou şi....
eşti perfect, deci
periculos... ce vrei mai mult să ştii???
...
(trandafirii, şoptind): Adame, dumnezeul tău te iubeşte,
adame, adam al tău te
iubeşte....
*adame, ascultă-i, căci eu
pe tine te iubesc..*
...ascultă.... ‚where the wild roses grow’, ascultă-i...
