Lightning seems to strike in the same place

Lightning bolt seems
to strike
in the same place.
Or do we speak of a lucky guess?
Oh do not flee, my child,
for it is a divine gift.
If you feel electricity
flowing through you,
it means you're the
nightstar rising
on the dying sky.
If you feel Death clutching
your members,
it means you've been given
quintessence.
Oh, no mourning for now,
thy slender star!
Oh, no despair for now,
your path is paved afar.
No tears for now, you
frail and nobel Phoenix.
the game is far from ending.
No pierce for now,
as gods may still be craving.

Go for now
and you shall see
What kind mistress faith can be...

O cale, mai multe suflete si implinirea unui destin

sa te raportezi ultimei incadrari si sa fii sigur ca nu iti va fi usor sa fii intre fruntasi.
Ma gandeam adineauri ca ai nevoie si de sprijin( foarte mult sprijin) pentru a reusi. IN fond, nu realizezi nimic fara ajutorul acelor oameni care stiu sa iti arate calea, care sa iti indice cu pasi mici, drumul corect spre implinirea propriului destin. De asta, am avut pana acum parte cu varf si indesat si multumesc din to sufletul tuturor care au avut curajul sa creada in mine si sa ma sprijine in toate deciziile( chiar daca uneori nu chiar corecte). ei au fost cei ce mi-au facut un bine fara sa se uite ca vor avea ceva de castigat, ci pur si simplu au facut-o, fiindca tocmai asta ii apropie si mai mult de ce inseamans a fii om. este lectia pretioasa cu care am inceput aceasta scriere si pe care intentionez sa o fac cat mai obiectiva. Nu vreau sa ma supraapreciez, nici sa ma imbrobodesc cu ceea ce vreau si nu am facut( inca, ci pur si simplu vreau sa ajung la adevaratul eu si la esenta a ceea ce acei oameni din viata mea au reusit sa modeleze din gramada de namol si clei a sufletului meu. Probabil ca satisfactia tuturor va veni atunci cand voi fi reusit sa rabesc, cand voi fi deveit acel adult si diplomat pe care toata lumea se asteapta sa fiu( intotdeauna am adorat asteptarile ridicate, au agitta ceva in mine, poate vointa aceea ce arde mocnit in mine de a reusi). Si stiu inca de pe acum ca daca o voi face bine sau excelent se putea mai bine de atat. Insa nu voi chimba nnimic la aceasta scriere, fie ca va fi o lunga pagina de jurnal, fie ca va fi debitarea unui copil prost are se crede mare (intotdeauna voi fi prost, niciodata destul de destept). Insa va fi marturia vie a ceea ce simt acum si a faptului ca incep sa inteleg parte din mecanisele societatii.

Off, ma gandesc la numeroasele si imenslee greeli facute....

O cale, mai multe suflete si implinirea unui destin

Dintre cele mai pretioase lucruri pe care un om le invata de-a lungul vietii sale, elementare sunt lectia de binefacere neconditionata, dorinta persistenta si impertinenta de a munci pentru implinirea vointei inimii. Ultimul, dar nu cel din urma lucru, este sa ai curajul de a te avanta in a lucra, de a iti depune esenta in tot ceea ce faci. Respectand aceste prime trei reguli, ajungi in scurt la satisfactia pe care orice om o cauta in timpul vietii.
Legat de binefacerea neconditionata, pot spune ca norocul a fost darnic cu mine, dandu-mi destule oportunitati de a ma remarca si, pe care, consider eu, am reusit sa le fructific pana in momentul scrierii acestor ganduri. Insa pana la inca frageda varta de 17 ani, nu am realizat pe deplin ca ajutorul oferit unui spirit, fie ca a facut ceva ca sa il merite, fie ca nu, fie ca soarta i-a fost ursitoar buna, fie ca are un scop, este mai valoros decat orice alt dar material pe care un alt om ti-l poate face. Adica nu degeaba am asteptat cuminte si fara nicio urma de speranta in suflet timp de patru ani( pana la venirea liceului) unei turnuri de situatii favorabile mie. Tind sa cred si acum ca prostia tipic juvenila mi-a intunecat gandirea, facandu-ma sa uit ca am avut norocul de a fi preluat de unchii mei si sa locuiesc intr-un orasel mic, unde am invatat valorile muncii si respectul pentru aceasta. Adica pur si simplu, eram atat de concentrat la faptul ca toata corvoada asta( Doamne, prost sa fii sa nu iti recunosti norocul cand el iti zambeste de la un metru) mi-a distrus viata. Pana mai acum ceva timp am inteles ca de fapt ceea ce consideram a fi un blestem adus asupra familiei mele de a fi separati pentru totdeauna se datoreaza unchiilor mei nu era altceva decat calea spre reusita mea in viata. Intrebarea grea ese daca voi reusi sa le arat recunostinta necesara pentru a imi fi facut un urias serviciu, fara ca macar a fi avut obligatia asta... Cred ca eu, datorita acestui fapt, nu voi reusi sa le demonstrez lor respectul cuvenit si nici intoarcerea favorului facut cu timpul, dar ca, poate, va atarna mai mult cand eu, la randul meu, voi avea grija ca un alt spirit sa aiba sansa de a face ceva insemnat in lume si de a isi lasa amprenta undeva pe o pagina, alturi de multe alte amprente a multor altor insi cu acelasi scop. IN fond, asta inseamna pe scurt binefacerea neconditionata.

cu toate astea, dragul meu Dylan, nu consider ca merituos este cel lenes si 'dispus'
sa astepte sa i se ofere totul de-a gata. Bine, de-a gata ti se ofera ocazia de a sadi pomul, sa ai grija de el si apoi sa culegi roadele, dar sincer vorbind, nu am auzit pe nimeni sa culeaga fructele propriului pom fara a avea grija de el( lucru care mi s-ar parea absurd si lipsit de etica). In plus, un alt lucru pe crae il detest mai mult ca orice este indulgenta sau supraaprecierea. Fii sigur ca daca etsi bun in ceea ce faci, tot nu dai ce ai mai bun si ca intotdeauna poti mai mult. Trebuie sa inveti sa iti fortezi limitele, indiferent de ce cred ceilalti.
Chestiune demna de dezbatut este si faptul ca nu te poti considera profesionist al meseriei sau al domeniului de activitate in care iti vei exercita cunostintele imediat ce iti fdai seama de unele lucruri marunte. De asta tine mult si competitia din cercul in care te afli. Evident, daca lucrezi cu mediocritati, te raportezi la ele, dac lucrei cu nule, de asemeni te raportezi si acestora, si in final daca lucrezi cu experti si cu cei cu o vointa de fier, te raportezi lor. Preferabil este sa....

'Sir, I hope you know how much I value your friendship and your being is the dearest to me. If there hadn't been for you, I would still have been lurking all over the School, in hope of better days. Yet you were the haven I had been looking for. OH, sir, do not get me wrong, though, for I am as honest as a friend can't be. You should have seen the joy in my soul and heart when you came into the school. all shadows had gone been gone forever, alll griefs and pains had been cleansed and for a split second, I felt somebody was about to understand my core.... For a moment, my sorrow had been overtaken by pure, crystal like friedship... I had finally found my even, and if not so, at least I had found the one who was able to guide me further on... I can't describe how grateful I am, yet I must... But my main problm for now is how to turn this blessed pain caused by the esteem I have for you into a stronger feeling? Into a deeper connection of friendship.... May it be possible for two souls to meet and know that they will always what te other feels? What the other senses through his pores, what the other's eyes see, what the othe other's ears hear? And do not take me wrong, Sir, for I am confessing my deepest feelings which have overwhelmed me for a while now... I am speaking of the disciple and the mentor... the fire and the iron... oone is to be molded into something and the other is the power capable of molding... For you, MY dear sir, I am gratefu to have met and to still keep being the disciples who needs guidance throughout life.... '

Another version of Jane Eyre by Emily Bronte

She was on the armchair next to the window where she would spend most of the time when she didn't ave to babysit Adelle. Gazing at her brown face with fiery glances, the sun was dying over the hill. Night came in closer and closer. Nightbirds were hitting the air with silent shots of wings and the willow was sighing in the sweet touch of nature. Her years heard nothing but the sweet music which Mother Nature was playing. Tonight the music Mother Nature was playing held something enchanted in its accords, as if the last song of a dying mermaid had been transmuted to it.... Mr Rochester came in as usual, holding Adelle's hand in his, smoking from his cigar. He took hhis place next to the fireplace, opening the book he had opened last night. His feminine features were delicately accentuated by the never resting flames in the fire. Jane was either backwards to him or watching Adelle as she was playing withe her dolls. Their sights hardly met, especially when Jane was in her rare moments of daydreaming... Tonight, her whole ttention had been caught by the distant shout of a dire wolf... The secrets the wood held always stirred her mind and made her imagine things of allmost unearthly origins...
Her shy, yet warm voice started to sing....
'Willow, willow... have you heard the skies when they cry?
Willow, willow, have you sensed the tears when they fly?
Oh, willow, willow, willow.... how much it takes to try...
Willow, willow, willow, willow, what does it cost you
to sing along with the rye?'...

The cigar fell onto his shoe, whilst the book was still winding in his hand, trying to come back to the trap of his delicate hands... Adelle was sweeping silently, but her eyes caught a glimpse of sadness, as if she had remembered something of distant times. jane was still mumbling the song, while moving her curved hands into the air, immitating the movement of the sad willow's canopy one.
The sound of a little bell broke the silence which had landed among the three, making Jane turn her sight to Mr Rochester.... 'The guests are here... Adelle, voules-vous aller dehors, ma cherie?'. 'Oui, mademoiselle. And the girl made herself unseen. ' You are the only one to whom she speaks so gently and to whom she loves to talk to.' 'Oh, no, sir, she is just .... well, she is... I really can't explain it, but I am glad she has finally come out oh her shell. Sir, is that the bracelt I gave you a few months ago?, asked Jane dazzled.' 'Suprisingly, yes, Jane. Yet I still believe you shouldn't have to. 'Oh, no sir. It was a pleasure.' Jane knew that Mr Rochester would never accpet a gift especially from a woman. However, she had the power necessary to make him do so. 'Sir, I... I would like to speak to you... Well, Jane do go on... YOu know I can never refuse you, especially on such surreal dusk as this...

Dorinta/ Nimicnicie

Nu ai vrea sa poti
tatua zilnic
o suta de inimi
si cerneluri sa iti fie
zambetele a o mie de ingeri?

Nu ai vrea sa poti
tine de mana o stea si
sa dansezi pe acordurile
fluxului si refluxului?

Nu ai vrea sa fii
misterul din ochii unui
demon indragostit?

Nu ai vrea sa fii
scanteile aprinse
ale Focului solar,
cand pazeste
un stol de corbi albi?

Sau ai vrea sa fii
briza de mai ce se avanta
in sufletul zbuciumat al
unui mort viu, sclav al
dorintei supreme?

Insa stiu ce ti-ai dori cel mai mult....
Ai vrea sa fii fulgul din
aripa unei lebede
in timp ce isi pierde ultima
suflare pentru cel ce il iubeste...

Ai vrea sa iubesti?

Oda Lunii (Alteratus)

Sub stejarul de lacrimi
ceresti isi suspina amarul
Diformius.
Casta ii e privirea
diavoleasca
ce inalta catre cerul
strident intunecat
de-o pala lumanare.

Ratiunea-i seaca vorbeste
arcului lui Hades, ii cere mangaiere.

Sub zambetul chinuit,
perfid de soapte-ntunecate,
Luna-i canta cu chipul delicat al
marii un cantec ancestral.

'Lina ti-e chemarea, hydra cu chip de
nimfa, si dulce iti e glasul;
exilul interior al astei bestii
si dezrobirea lui Alteratus
sunt gardienii ultimei clipe
a linistii acum.

sa iti reversi baladele
Infernului si Cerului,
blanda zeita, sa imi canti durerea
si sa ma urci pe culmile
orgasmice ale extazului final...'

ultima vorba, si Alteratus ii ia locul
'zambeste si iti voi aduce jertfe, Luna!!!'

Atac asupra urateniei ARTEI

Contopirile sunt diforme si uneori arata hidos. Problema e ca e greu sa le stapanesti a nu avea loc. Pretextele ieftine ca arata bine orice este cat decat organizat ca si contopirea mutanta a luminii si celorlalte chestii teoretice aproape de inefabil sunt pura autosuficienta; tin de cald numai celui care vrea sa se faca sa se simta bine.
Exemplu bun pentru a demonstra acest enunt este insusi culoarea. Ne gandim la arta picturii, Ok? Ideea e ca, in sine, arta este urata… da, este urata! Ce? Esti surd? Si poate ca nici nu vezi bine. Iti spun sigur ca nu vezi bine. Imagineaza-ti cum ar fi daca ochii umani, asa cum ii stim, ar fi suferit evolutie mai mult decat acum si ar fi devenit organe bionice, independente de trupul cu care ar fi fortate sa traiasca. Imagineaza-ti cum ar fi sa te chinuie cu imperfectiunile de cea mai inalta oroare zi de zi sis a iti arate imperfectiunile ce se ascund in fiece tablou, desen, grafitti etc. Doar gandeste-te, ai innebuni la gandul ca nu ai mai putea vedea ce e la suprafata. Ai vomita la fiecare imagine ai vedea-o pentru ca pur si simplu ti-ar provoca repulsie, scarba, depresie(am mai zis asta, stiu). Pur si simplu ai vedea bai de pete gretoase, asemanatori celor mai ciudate mlastini, balti de noroi, zacaminte de petrol, gropi de gunoi, toate la un loc. Ai vedea delimitari teritoriale si granite de razboi intre doua culori antihristice una cu cealalta, chiar daca li se spune complementare. In fond, sa nu uitam ca arat, asa cum o consideram noi, o arta ‘’frumoasa’’, se bazeaza pe faptul ca ochii sunt organe de simt inca incomplete dezvoltate si se folosesc de iluzii, de imagini inselatoare, pentru a ne face viata mizera ceva mai frumoasa. Culorile nu sunt decat o….o…. o infinitate de actori, de marionette mici, mici, dar puternice, care se agata de tot soiul de obiecte de murdarit si violat panze, hartie, texturi organice etc si se lasa tarate efectiv pe suprafete plane ca sad ea impresia de tridimensional. Altfel, daca nu ar avea acest effect, am ajunge sa interzicem existenta artei pe pamant si in cele din urma, sa provocam noi insine un nou impact cu asteroizi ca sa… distrugem noua generatie de dinozauri(off, saracii, or fi fost si astia ceva de genul contopirilor si iluziilor?).
Oricum, ideea e ca, sa multumim transcendentei ca suntem inca imperfecti si ca putem sa ne bucuram de lucruri cu adevarat hidoase: frumusetea. Odata ce vom pierde aceste atuuri contra mazgai numite viata, ne vom fi tanguit pentru a nu fi recunoscut frumusetea acolo unde este: in uratenie, iluzie, contopiri dezgustatoare. E adevarat, din noroi ne-am nascut si tot cu noroi ne hranim.

Hollow/ Trauma of the spirit

He is hollow for he hasn't
fed the Universe
who lives in his head.

He's hollow for he
can't let words slip
through his violet lips.

He's hollow for his
hands can no longer
sense the plague called life.

He's hollow for he
does not know anymore the
taste of beauty in his
starving reason.

He's hollow for he's wicked;
imps consume him
and his flare becomes frailer and frailer
with every passing second....

It's Diformius ( english version og ''Diformius'' )

The feathers of seven ravens
pierced its pearly flesh.
His reason has rotten,
eaten away by metalic worms.
His hands have become
sheer logs,
stirring with termites.
His heart has turned into
a sulphuric lung,
oh, lung of opacity.
He cries with the eyes of
a jealous harpy
while sighing with the
voice of a crow.
He’s eating the stones
resting on the fetid fields of Hell,
dreaming about Sun.

The only solace for him
are the paintings he makes,
but these have changed.
He paints with blood and brimstone,
Whilst the raped canvas sheds
Burning coal and poisonous tar.

Oh, you, you mad demon,
Born from the filthy womb
of Mother Gheea!

Diformius

Penele a sapte corbi
au rasarit din pielea lui alba...
i-a putrezit ratiunea
mancata fiind de viermii metalici
mainile ii sunt acum
butucuri de lemn gaunoase
cutreierate de carii
inima a devenit
o punga de sulf
plaman al opacitatii
plange cu ochii unei harpii geloase
si suspina cu croncanitul unei cior
mananca pietrele din fundul Infernului,
visand la soare.

singurul lucru care i-a ramas
sunt tablourile pe care le picteaza
dar s-au schimbat. picteaza cu sange
si pucioasa, violeaza sevaletul
cu stropi de pacura si jar

O,TU,monstru bolnav
sfanta decartare a
Gheei.

Pandora

sa nu imi pui
dinainte
o mie de oglinzi,
caci le voi sparge cu
penelurile
unui pictor muribund.

sa nu deschizi raftul
de portelanuri sa-mi dai sa beau din ele,
altminteri vor crapa la atingerea mea.

sa nu imi pui dinainte o
suta de fiinte
sa le vorbesc,
caci pe buzele mele
dormiteaza
blestemele a o mie de diavoli.

Sa nu-ti doresti sa ma vezi venind sau plecand,
altfel vei vedea ce tine ascunsa Cutia Pandorei
de fapt.

asculta-ma fara sa ma intelegi,
sa-ti pese de mine fara sa ma simti,
pune-ti mana pe fruntea mea fara sa ma atingi...

o sa intelegi tu oare ce sunt?

In( Apt )

Draci iti alearga prin minte
se tara se zvarcolesc tipa. si el cu ei

nu stii dar simti ca...
vantul va inceta sa bata ca sangele
va ingheta si simti
cum pete albe- jaluzele- se trag intre voi
si pe retina

Hi hi ha ha

S-a incuiat nu-i asa
a aruncat munti de paturi peste el,
si-a indesat 70 de perne in urechi
trei cearsafuri stau pavaza fetei lui
nu mai simte...

a plecat si totusi e in tine...
seara il auzi mugind, ragand si
cutremurand
il strigi dar nu-ti vorbeste...
e tacut ca timpul
mai traiti

Fashion crisis

Most of those who know me, surely know about my intentions to become a fashion designer... So I have been made to intensively brainstorm lately and I have given it a thought about the cracks and holes in the apple known as the elitist art: Fashion. I have mcome across many interesting facts and developed the next ideas about what and what not Fashion means:
first of all, the models. I mean, why pour girls and boys have to scavenge on ar most of the time? If they are not 45 kilograms or so in weight, then they can't walk on the runway... That's bullshit. A woman or a man is beautiful when they are naturely carve, not forced to starve themselves and suffer of bulimia, not to nention anorexia:(. If we do think, Fashion means to wear clothes, which means not all of us have the skinny body and the exact height as to wear them a graceful as models( if sticks are graceful, then cut my hands and blow my sense of art).
The second sad fact is that, once you begin making a sketch, you must make some straw-like croquises which mostly frighten you then to enchant you and make you wanna create those clothes. Thank God designers are able to hide those technical defects we muat make for the art's sake.
If I haven't forgotten anything, this maybe it. However, my dears, fashion is supposed to be for everyone, not for a sheer group of persons. One mut be able to enter wothout being asked if he's a guest of someone or a member of the show:-? That's, again, bullshit. Isn't it?
So, from this point of view, Fashion sucks... We'll see later if I get to create something new... the next fahsion post will come in years' time... Maybe I'll get to see the difference

Lyrix( Ai scris)

Prin maldarul de hartiii si carbune
Stau inlantuite litere
Flautul ce-ti sta in loc de voce
Le-a suflat de pe masa neagra
Aruncandu-le pe pamant
Luand carbune si hartie
Ai descifrat codul
Si ai subjugat energia libertatii

Ai scris versuri cu fir de nufar




Subtitrarea in engleza:

Among the
papers and graphyte pencils
lie the letters.
The javelin replacing your
voice
blew them off the dark table
onto the ground
You took the pencil
you took the paper
and descyphered the code
obbeying it to the liberty of energy

You wrote lyrics with a single lotus petal

How strange...

Who said the human mind is an intricated labirynth.... well, he or she was a true thinker... You can never foresee how our brains can respond to different situations, especially when feelings are involved... This I have just learnt on my skin.. and my ex girlfriend's one:d haha.... WE thought it was worth trying again, and we ended up in agreeing that no matter what it was at the begining, it can't be recovered and the flares that we once had had.... to burn just like then...( thank you , my dear, you've taught me many things... maybe you will do so from now on:*).... But the most surprising and tantalizing reaction came from both sides... I mean, at least one must have reacted brutally (crying, weeping, soring), yet we succeded in being so calm and objective, haVING a clear perspective on what we must do and I do believe we did the right thiing.... You see, the main problem of most of the youngsters nowadays is that they can't be mature enough and keep in mind what and what one needs from the respective relationship... They just let themselves overtaken by emotions and end up doing foolish thigns as suicide.... But here it depends on the mentality and the hardness of the psychic we hold as humans... especially when feelings seem to overflow.... Put the harness on to it and hold it tight, don't be afraid to forbid them stirring:*... And so, we have grown up, we see things others can't yet see... We are better then the others... Thank us:)

TXT

I

E liniste... Un cer inchis, fara scanteieri sau straluciri ale eternitatii...eu...si el.... Doi nebuni stand pe umerii lui Atlas, calarindu-l ca pe un cal de curse... Ici si colo, stihuri pestrite trezite la realitatea cruda... Pe ceafa noastra, mici monstrii de jad dreneaza speranta si ceea ce se preusupune ca e energie, o pasta albastra, sidefie.... Pe bratele noastre, tatuate, sunt bolile venerice dupa primul contact sexual cu prima dintre curve... Frumoasa curva,nu am ce zice... O plapuma de spini se asaza pe eczemele noastre si cojesc, intocmai ca o crema ultrahidratanta,bucati minuscule de om...Noua ne e fortuit sa cunoastem vulgarul si sa incercam (macar) sa facem din el arta... De nu ne iese, mai putem incerca.
Sunt anorexic. Mi s-a taiat pofta de a mai manca din prezent. Asa ca ma redirectionez spre un trecut inextricabil,un epitet pentru ce este si ce va fi prezentul. Sau poate o metonimie?
Fie ce o fi, nu ma intereseaza.... Sunt singur si numai eu stiu ce e de capul meu. Cu toate astea, tot am nevoie de ceilalti ca sa fiu eu. Ciudat!!! E prima oara cand spun asta si ma simt...cumva... Macar el e cu mine si imi tine companie...
Zgomot...

*


Ce bine e cu el. Sta langa mine tacut si ne uitam unul in ochii celuilalt. Vedem in ei restul lumii. Am vazut in ochii lui o baba trecand strada si cum a lovit-o un bou vitezist. Am vazut o mama cu sase copii mici dupa ea si porcu’ de barbat-su band bere si scarpinandu-se intre picioare. L-am vazut pe el cum statea ieri la masa din mijlocul casei sorbind din cafeaua braziliana pe care i-o facusem. Oare el ce vede?
Lovind pietrele, raul canta. Requiem’-ul lui Mozart si parca salcia ii mangaie chipul trist, inghetat de respiratia lui Ianuarie. Pe cer s-au adunat disperarile ceresti si se pregatesc sa planga. Lacrimile lor devin mici sageti de gheata, apoi aerul le sculpteaza,eliberand elfii din ele.
Mi-a zambit. Mi-a atins cu suflul lui mana si a topit elful albastru de pe spranceana mea. ‚Hai sa mergem sa vedem cum danseaza lebedele pe lac!’ mi-a zis stins.’ Nu mai e mult! Curand plec si vreau sa le vad pentru ultima oara. Asa cum faceam cand eram mici.’, a suras el cu chipul lui palid in lumina felinarului.’ E tarziu. Stii ca acolo e inchis’. Am simtit ca l-am ucis si eu, pe langa pneumonia ce il manca de cel putin sase luni incoace netratata. ‚ Asa e...dar totusi hai sa mergem!’, a incercat sa ma incurajeze.
Luand-o pe poteca ascunsa de genele frante ale castanilor, am cotit spre stanga si ne-am strecurat prin gaura din gardul ruginit si rupt pe care o foloseau adolescentii in calduri pe timpul verii ca sa faca baie si sex. Am ajuns pe parcela inzapezita, unde am calcat pe semnul cu ‚Nu calcati iarba!’ coplesit de atatia elfi zglobii. Prichindii cantau si chiraiau sub ghetele noastre din piele. Ochii i-au sclipit atunci cand a vazut oglinda opaca a lacului si luna capturata de aceasta. Aparuse o stea. Am vazut-o si in ochii lui, in timp ce adulmeca precum un lup aerul diminetii. De undeva din cartierul din apropiere, urletul unui caine a mugit nebun,aprinzand cateva lumini la unele ferestre.
Monstrii astia de jad nu mai renunta? Au mancat aproape tot. Pe el il vad cum se stinge incet, incet, dar nu ii zic nimic ca si eu voi pleca odata cu el. Nu inca! Trebuie sa imi povesteasca. Mi-a promis. A spus ca inainte sa plece dincolo,imi va povesti tot si nu va uita sa imi dea ceva.
Ne-am rezemat de trunchiul salciei batrane si am scos cate o tigara. Am aprins fiecare pipa celuilalt. Am zambit gales unul celuilalt si am izbucnit in ras. ‚ Stii, a zis el in timp ce tragea deja al treilea fum, la faza asta am fost gay! Adica ne privim si toate cele. Mai lipseste sa ne pupam asa romantic si suntem un cuplu..’ A ras de propria lui prostie. ‚Uite,i-am zis eu, uite-o pe Gertrud. Si-a gasit un partener in cele din urma. Vad ca e cam trista. Oare nu va putea oua anul asta?’, l-am intrebat eu tampit. ‚ Mai, nu am de unde sa stiu, ce dracu’ ! Vede ea! E pasare mare...’. ‚ Stii, ieri am vorbit cu Sakura’. ‚ Hm?!!!’. ‚ Da! Ce te uiti asa? A zis ca voia sa ne vedem diseara la cenaclu. Zicea de un simpozion sau asa ceva.’ ‚ Si nu te duci?’. ‚Inca nu sunt sigur ce sa fac... vrei sa vii cu mine? Stii,mi-ar prinde bine cineva cu care sa am ce discuta.’. ‚Doar stii ca nu te pot refuza! Desigur ca voi veni... mai ales daca e vorba de cenaclu’. Se simtea bine atunci cand putea vorbi despre diferite cenacluri si simpozioane artistico-literare. Numai gandul la un astfel de organizare si intinerea cu cinci ani.

*
‚ Stii,m-am trezit ieri de dimineata si aveam ochii inchisi! Am crezut ca murisem, dar de fapt tampitu’ de frati-meu imi pusese scotch pe ei. L-am auzit cum se hlizea ca o maimuta fututa in dos. Mi-a venit si mie sa rad cum il vedeam asa, cu ochii mintii, bagandu-si o banana in cur. Mi-am dat scotchul jos si m-am ridicat in capul picioarelor. Habar nu aveam de unde sa incep si unde sa termin. Am coborat jos. Nu mai cumparasem nimic de vreo trei zile,asa ca Cheerios-urile luate au fost mai mult decat bine primite. O ora mai tarziu m-a luat o durere de burta si ma aflam la baie in timp ce regurgitam ce mancasem cu cateva ore mai devreme. Buda devenise din alba un maron pastos cu bucati maaari de ce o fi fost. Apoi am stat ca prostul sa imi admir talentul borator-artistic si sa vad ce pictura abstracta iesise.
Se facuse deja doispe’ si m-am gandit sa ies, dar mi-am dat seama ca nu aveam nici cu cine, nici cu ce si nici unde. Asa ca am ramas in casa, dar nici aici nu aveam ce face; m-am uitat inn jur si neavand ce face,am zarit cateva hartii insirate pe masa din sufragerie. Masa asta era o imputita de improvizatie facuta de mine din cativa butuci pe care se sprijinea vechiul pat, o uriasa harta metalica toata numai denivelari , gasita prin poduul casei la mama. Am lipit-o cu superglue care, spre surprinderea mea, tine si in ziua de azi. O fi fost proaspat poneiul din care l-au facut. Am luat creionul mecanic pe care ‚maimuta cu banana infipta-n cur’ mi l-a luat cadou de ziua mea si am scos minele din halatul pentru pictura. Am rupt trei mine din sapte pana am reusit sa bag una in el si in cele din urma am inceput sa scriu’.
‚Adica te-ai apucat de scris? Nu scrisesesi pe la vreo trei dimineata nu stiu ce eseu despre cum sa ne schimbam perspectiva sociala?’ l-am intrebat stupefiat. M-a lasat asa, intr- dunga, cand l-am auzit. Adica era prima oara cand scria la intervale de timp atat de scurte.


II


‚ Ba da, dar nu asta e important. Deci, am inceput sa scriu. Desi, sincer sa fiu, nu prea aveam dispozitia pentru asta, m-am apucat de lucru si deh!, din lipsa de ocupatie si nevoie acuta de a imi umple timpul cat mai lucrativ cu putinta, am aruncat in scarba, cu un scris de doctor, niste cuvinte tremurate: < Lots of water! Lots of heavenly tears… Bla bla bla! Crap, in a single word. And what’s ‘The Entity’ crying now for…? Oh , for the love of me, please, do tell me you’re not messing with me again…Or else I swear I’ll get up there to you and… forget it! Sorry, it sucks because I have to do all this slalom through the virgins’ tears… You know I hate virgins. So stupid: ‘ I’m not having sex until I find that guy!’. Big piece of religious shit… If the Ent (Entity) let us reproduce ourselves and populate the world, let’s just do it without any restrictions. The club is still away, though I can see it’s neon piercing through the watery haze. It reflects into my purple eye-lens, those which I bought for Andy as a gift, but the cat peed on them and I had to buy them again. That time was for myself… What better way to be in a good shape than crying for those long gone days?! I still miss you , Cindy, you fuckwit slut. I miss the way you sucked my nipples and dick and the way you have sex, I miss your crazy tongue twists in my mouth, your beautifully shaped curves, your smile, but I mostly miss that spiritual and existential luggage of yours, which I built during our wanderings one in the other’s soul and mind. I’m getting closer and closer to the club, as you invade my mind and heart. A lot of people flow through this hyperactive raindrop metropolis. Do they think of how I feel, of how I long to be with you? Hell them all! You wrote to me, I now remember clearly on my way to having fun in the “ H.E.L.L”, what a world would be if we respected the essence of what it means to be a human. Yet you showed how vain you can be and how you don’t care of essence, because you killed me when you dropped your poisonous lips onto mine. I’d spit them out of my mouth, but their taste is unforgettable. I’d dare say that your memory and those mental souvenirs you left for me to keep are the only haven I can retreat to. You should have said to me you’d leave early in the morning. I hated you then for loving you and I hate you now more than ever for regaling on my ever-lusting flesh. It’s suddenly stopped raining. I’ll drop at the closest bin this old rusty umbrella. Then I’ll give my coat to someone who’s coatless. Then I’ll get inside the first bar and buy a Snickers. I’ll take a bite out of it and then give it to a dog. I feel charitable. Maybe if I give them a little something from me, maybe then they will die of my grief. I don’t know, Cindy, I want to kill somebody. Maybe I’ll kill a part of you if I do so. I do like to believe that if I take care of somebody I’ll kill the whole world. I wish I could kill you now, while Gaga asks me to dance in the dark. She’s on my iPod though so she can’t charm me. Maybe when I get at home, you’ll be there having sex with Cynthia. Maybe I’ll watch from the door and then maybe I’ll go on the bridge where we met and have another cigar. Maybe I’ll have a bath in the water and smile at the reddish sunset sun. I don’t know Cindy. Maybe we will meet tomorrow or maybe we’ll never see each other. We don’t know what may happen tomorrow. We’ll talk later Cindy!’. * ‘ Inca nu te-ai dezvatat sa vorbesti cu alter ego-urile tale, mai!? Mi-e mila de tine, zau! O sa innebunesti in ritmul asta. Cindy! Imi promisesesi ca o uiti si ca nu vei mai apela la ea’, i-am spus, aratandu-am revoltat. ‘ Totusi, paragraful e logic spre deosebire de celelalte. Macar acum stiu ca poti lucra si la ceva inteligibil atat fizic, cat si intelectual.’ ‘ Stii, imi pare rau sa te informez, dar Cindy e cel mai valoros alter ego. Si nu am mai discutat cu Cindy. Era distructiva si rea. Ma manipula fara sa imi dau seama. Asta e una noua. E agresiva, dar cel putin o controlez. Eu ii dictez cand sa fie diabolica si sa faca dupa bunul plac ce vrea din mine si cand sa ma asculte. In fine, mai vrei sa afli povestea aia de ti-am promis-o. Sau ti-ai pierdut deja interesul?’. ‘ Desigur ca vreau sa aflu. O ultima remarca totusi: imi place ca ai inceput sa scrii in engleza. Spui multe inutilitati pline de sens si fara sa te complici. E mai bine sa respecti ‘the K.I.S.S rule’, stii.’ ‘Mersi! Deci, incep?!’. ‘ Mai intrebi?!!!’…. * ‘ Ok, intrebarea grea abia acum vine: vrei sa incep din primele mele zile de viata si sa trec prin toate tampeniile, pe cand timpul se va scurge rapid si noi vom ajunge la partea cea mai tare exact cand soarele mananca noaptea pe tava cerului, sau fac un scurt rezumat si trec la partile interesante??? Nu de alta, dar vreau sa am timp sa iti spun toate grozaviile mele si sa iti dau lucrul ala. Deci vrei rezumat?!’ Stai, de unde stie el ce vreau eu? O nu, m-am inrosit si mucii incep sa imi curga… De unde stie? ‘ Ti-e frig, tontule! Hai,apropie-te… Si mie imi e cam frig. Uite cum tremur. Mi-au inghetat si lacrimile. Vezi? ‘ se zgaise la mine cu ochii lui negri, abisali. Cel mai aiurea la toata chestia era ca ma fermeca felul in care privea cerul melancolic, cum luna ii stralucea in priviri. Parea de pe alta planeta( nu stiu daca asta il descrie cel mai bine). A ridicat tigara ca si o lebada care isi leagana, printre cristalele de apa pe care le ridica din oglinda apei atunci cand se spala, bratele. In aceeasi masura, de o eleganta transcendentala, fumul dansa in soaptele vantului de dimineata. ‘ O sa incep atipic si voi merge dinspre cel mai recent eveniment spre cel mai vechi si mai crancen secret al meu. Nu de alta, dar sa nu te plictisesc, din moment ce stii totul despre mine inca de acum 4 ani. O sa iti povestesc ce mi s-a intamplat marti, cand aproape ca imi revenisem dintr-un moment de pura inspiratie ce nu se mai termina si imi dadea dureri de cap si imi facea foame. Am deschis, ca de obicei, monitorul calculatorului si am pornit messul. Fataul tampit al celebrului smiley happy mi-a stricat deja buna dispozitie. ‘ Dobitocule!’, l-am injurat si am inchis messul. Am schimbat cu Skype. Mi se pare mai eficient. Destept ala care l-a facut. Si ghici peste cine dau online?. ‘ Hm?’. ‘ Ella! Vorbisem cu ea cu treispe minute mai devreme, dar tot am simtit ca vorbisem cu ea cu cateva luni in urma. Am intrebat-o politicos ce dracu’ facea si mi-am inceput eterna reprosare ca o iubesc si alte cacaturi din astea. A fost suficient de draguta incat sa nu ma bage undeva si sa imi futa mortii mamii mele. Cinci minute a iesit si cand am terminat de cronometrat ( ori de cate ori imi da un termen, sunt ca un uliu si numar fiecare secunda ca sa ii verific punctualitatea. Am dezvoltat un fel de obsesie pentru ea) am avut oarecum placuta surpriza de a-l intalni pe actualul ei ex. Am purtat un fel de discutie ca intre doua lesbiene frustrate de absenta sexului masculin infipt in organele lor, despartindu-se pe acest motiv, ulterior certandu-se ca doua babe chioare pe tema asta. Cateva replica scurte, dure si la obiect. Atunci tot acel val de pasiune pentru Ella s-a dus dracului in Africa si m-a uitat. Am simtit ca respir din nou, ca pot iubi din nou. Ii multumesc pentru ajutor lui B., desi sunt mai mult ca sigur ca nu ne vom vedea sau inghiti vreodata. Mi-a dat din nou sansa de a iubi ceea ce am iubit dintotdeauna: arta si tot ce tine de ea. Pot in sfarsit sa iubesc si altceva decat pe ea. I-as multumi lui B. , dar nu am curaj. Imi este mult prea frica. Cel putin ma pot intoarce usurat la vechiile mele obiceiuri fara sa o deranjez sau fara sa ne fac sa suferim pentru ce a fost’. * ‘ Se facuse amiaza cand m-am trezit eu. Uitasem sa pornesc centrala, asa ca era frig in casa. Am mers direct la cosul cu rufe murdare( pe care l-am gasit plin; uitasem ca nu mai stau cu mama si nu mai avea cine sa le spele) si am scos un pulovar mov cu un imprimeu galben:’ Fuck! Wanna see me famous?! Then shut the fuck up and lemme do my thing!!!’. Parca il cumparasem pentru Mihai inainte sa plece in armata( al dracu’ poponar cu principii maculine, voia sa fie erou national; dar-ar Ent sa moara!) si l-am pus asa, aiurea pe umeri. Macar imi tinea de cald daca nu ma incalzea de-a binelea. Am bantuit pana la frigider unde tineam nessu’ si l-am scos. Il luasem cu o luna in urma, dar tot era fresh. Am facut o otrava de cafea cu zece linguri d-alea, ca de la tara si l-am baut. Instantaneu mi-am revenit din smnolenta. M—am imbracat cu cacatu’ de palton gri de pasla de la mama si am iesit. Am incuiat usa si, ca sa vezi, mi-am adus aminte de mapa mea cu desene poezii si proza si alte cacaturi din astea. Am scos-o de sub chiuveta ruginita ca dracu9 culmea, era de inox (asta atesta cacalitatea a paispea a produselor ‘made in Ro’) si am bagat-o in sacul albastru Nike pe care nu il mai purtasem din liceu. Am iesit. In strada, er o imputita de ciorofleasca cum numai prin Bucale mai vezi. Sincer sa fiu, ma bucurs privelistea de tot rahatu’ a orasului si cum majoritatea se tarau practic sa ajunga la mama dracu’. Am mers la Gradina Botanica si m-am asezat in centru, unde o lampa uriasa tinea locul soarelui pe timp de iarna. Era cald si bine. M-am despuiat ca indienii si am ramas in sortul roz. Am scos cioturile de creioane ramase ( uitasem sa cumpar unele noi) si apoi bucati de radiere( si de-astea am uitat sa imi cumpar) si m-am uitat in jur. A dracu’ inspiratie, era pretutindeni si nicaieri. Nimic nu imi parea important ca sa fie imortalizat in creion. Mai incolo am vazut o ingrijitoare cum mangaia ca o mama o planta insectivora, din aia, sau ce o fi( nu sunt diletant intr-ale biologiei). Mi-a placut expresia galesa cu care privea ‘calugarita’. Era ceva aproape asemanatoare cu cea sexuala. Parca era ‘Tereza’ lui Botticelli sau asa ceva. Am creionat rapid esenta, apoi am adaugat din minte detaliile necesare crearii desenului final. Mi-a placut ce a iesit. Mai ales ca femeia desenata ma privea oarecum sfidator si dominant de sub ochii acoperiti de genele false. Mi-am revenit brusc si m-am uitat la ingrijitoare. Disparuse. Parca nici nu fusese. M-am imbracat si am plecat de acolo. M-am intors acasa. Nu mai avea rost sa stau sa bantui aiurea dup ate miri ce. In cutia postala si sub ea am gasit un teanc de facturi de a te miri ce companii la care eram abonat si isi cereau drepturile. Le luasem oare pe luna aceea sau le platisem macar?! Nici nu le-am observat cand am iesit. Si acum uite-le acolo, se bascacareaza in toata voi si in tot dezmatul. Le-am cules rapid si am oprit netul curentul si gazul. Restul le-am aruncat la gunoi. Si asa nu le foloseam prea des( ma refer la produsele p care ar fi trebuit sa le platesc: apa, telefon etc.). ‘Pa!’ le-am zis si le-am lasat pe acolo. Ajuns sus, le-am desfacut. Aceleasi sume ca luna trecuta. Nimic special. Mi s-a parut ‘atat de true’ si am inceput sa ranjesc: hi!hi!hi. Am aruncat sacul sub pat. L-am luat de acolo, am scos cele necesare desenatului si am inceput sa fac schite de design vestimentar. Nu mai facusem de mult’. Tragea un fum si vorbea. Mai tragea unul si apoi privea bucolic cerul. Apoi iar vorbea. Gura data cu strugurel ii dansa radioasa in lumina lunii si parka vorbele susupinau si ele atunci cand erau rostite. Clopotelul lui Pinky pe care nebunul i-l luase sa il faca accesoriu propriu, atasandu-l lantului subtire de argint, se hlizea si el vesel in timp ce posesorul isi misca ritmic ‘marul lui Adam’. Luasem iPodul cu mine s ail las pe Adam Lambert sa il acopere acolo unde devenea banal, dar nu l-am folosit. Avea ceva in voce care iti poruncea sa il asculti. Asa si faceam fara sa cracnesc. ‘ Bai! A murit?! Hai,lasa dracu fututul imaginar si asculta-ma daca vrei sa termin. Esti atent? Ok, e bine… ti-am zis de valul ala de inspiratie,nu? Mai, a fost ca dracu’! Ma durea capul si imi era si foame. De fapt, nici nu stiam ce vreau. Aveam un chef nebun de a mi-o pune cu literature si cam atat. Si am intrat dracu’ pe blogul meu si m-am apucat sa scriu. Ma simteam sec pe dinauntru, de parka as fi avut cafrii in mine si m-ar fi mncat de viu. Stomacul se manifesta si el nemultumot ca nu primeste nutrienti organici, ci numa’ cacaturi inspirationale. Mi-a parut rau de el, dar am simtit ca momentul vindecarii era aproape ( faza cu B., atunci m-am vindecat). Am inceput sa vorbesc cu Elsa si cu Anne-Maria. Saracele fete, ma mir cum au suportat ce dracu tot indrugam eu : < sunt bisexual azi ma simt bine si nu iubesc pe nimeni altcineva dcat pe mine sper sa ajung sa scriu ceva de calitate sau o sa mor anonim la dracu’ iubesc ce fac si nu ma mai intereseaza iti place poezia aia dar ce crezi despre conceptul ala te-am intrebat anne si te-am intrebat elsa ma cam dau mare sa stii puii mei astazi am o criza de inspiratie care sincer imi face mai mult rau decat sa ma faca sa ma simt bine s-o ia dracu am scris atat de mult azi la fel ca weekendul trecut am castigat un tampit de concurs vreau sa ies in oras si sa merg in club de gay am auzit ca ei se distreaza atat de bine ce dracu’ face sor-mea dincolo cum traieste oare o sa crape de atata singuratate si instrainare as face sex si nu am cu cine oare o sa fiu cineva sau imi bag pixu-n ea de viata am scris un DECI( Dictionar explicativ al cuvintelor si sintgmelor inventate sau Debitari) e asa de amuzant ca m-as spanzura il plac pe Andy m-am gandit eu mult si bine R. mi-a propus sa ma tin de DECI si Andy mi-a zis ca l-ar citi daca as publica asa ceva am fluxul constiintei si bagami-as le disper si pe astea doua cu ce mama dracu’ debitez eu o sa le rog sa imi trimita arhivele discutiilor ca se le pot folosi intr-o alta discutie sau in vreo creatie mama dracu’ injur cam mult nu au arhive sa imi bag puii maine cum o sa ma simt dupa criza asta atat de placuta bine avand in vedere ca sunt coerent sau mi se pare mie haha ce o sa ma distrez cand o sa citesc sau o sa imi amintesc astea e fain uite o musca ma mananca-n cur ca pe maimuta e aiurea sa ai net nu am prieteni gata se termina fluxul ce bine ce face mama sau poate sa mananc sunca in loc de vegetale>’.
*


‘Huh?’ era tot ce putem spune. ‘ Cum dracu ai retinut atatea chestii, mai? Esti elefant si nu stiu eu? Oricum e de admirat ca ai reusit sa iti amintesti tot ce ai gandit atunci. Bravo! Ca la magar!’. Incepuse sa ma seduca. ‘ Adevarul e ca nu m-am chinuit… asta gandesc de obicei si asa ca o continua rememorare a ceea ce gandesc duce la un cacat de genu’ astuia. Da’ e fain sa te auzi gandind despre fluxul constiintei cu voce tare cand ai un alt flux al constiintei. E… ceva. S-a facut tarziu, desi e devreme. As vrea sa pot dormi, dar nu te pot lasa in frig de unul singur. Vrei sa te conduc acasa?’. Acasa??? A innebunit? Doamne, ce e cu el sau ce e cu mine??? Il vad atat de inteligent… o sa mor daca nu il mai ascult. ‘ Daca vrei sa vii, nu ai decat. Nu am nimic in contra. Cu o conditie insa. Sa imi povestesti in continuare. Bine?’. ‘ Daca am zis ca asta fac, o voi face. Dar mi-e teama sa nu regreti la sfarsit. Iti povestesc pe drum. Bine? S-a facut patru patrujnoua. Nu mai e mult si rasare soarele. Mergem?’.



III


‘ Nu stiu daca ti-am spus vreodata, dar am reusit, parca anul trecut, sa fiu aceeasi persoana, in acelasi timp si in acelasi loc, doar ca in doua ipostaze complementare. Un fel de simbioza’. ‘ Hm?’, m-am uitat la el stupefiat. Ma luase prin surprindere, ca de obicei, reusind aproape sa ma stranguleze cu urzeala panzei de povesti si istorisiri despre sinele sau. Pentru un moment, am renuntat la nevoile fiziologice si am avut nevoia de a mi se regurgita hrana spirituala cu care se ‘ingrasase’ de-a lungul timpului. Avea doar douasunu’ de ani, dar parca trecuse prin atat de multe vieti si invatase atat de multe, fara ca macar sa uite vreun singur lucru sau chestie insignifianta din ele. Stiam de mult ca este diferit, dar niciodata ca este inafara cercului social existent. Ma gandesc acum ca nu avea niciun prieten adevarat. Poate din cauza ca ca ajunsese aproape de supraom nu isi facea vreodata prieteni. Poate pentru ca ii era greu sa se faca inteles a trebuit sa sacrifice orice relatie profunda cu oricine ca sa nu ucida moral persoanele cu care intra in contact. Sufoca orice pericol iminent de a rani si a face pe cei iubiti sa se simta inferiori si insignifianti. Niciodata pana acum cand mergeam spre casa prin vantul rece al diminetii si sub privirea astrului selenar si a inceput sa vorbeasca, nu am vazut aura aceea mefistofelica ce il inconjura. Il facea frumos si inteligent, intangibil chiar. Am inceput sa ma tem ca voi fi prima ‘victima’ a esentei lui acaparatoare. Devenea adictiv, nu ii mai puteai da drumul o data ce te atingeau vorbele lui atat de graitoare. Si totusi…
‘ Hei, ma mai asculti?!’. ‘ Hm?!’. ‘Ce e cu atata ‘HM’ la tine. Zii sit u altceva; ‘da’ sau ‘poftim’ sau ‘futu-te-n cur’. Orice, numai termina sa fii un patefon stricat. Ok, trecem la istorisit. Stii, nu prea imi place postura de orator. Adica e mai interesant cand asculti pe altii. Asta e contrar firii mele care mai mereu cere sa se exprime. Insa un limbaj vizual este mult mai indicat mie decat unul oral si deschis publicului. Nu stiu daca ma intelegi. Sa dai asa, ca o baba surda care lalaie in bucataria ei de vara ceva de pe vremea strabunicii, din gura e un mare cacat. Trebuie sa argumentezi ce spui, chestie la care eu ma pricep ‘de minune’. Adica stiu ca am potential, dar ceea ce stiu eu se poate culege numai din literatura si nu se poate exprima in cuvinte. E o chestie oarecum inefabila. Trebuie sa te cultivi mai intai ca sa poti intelege toate mecanismele de functionare ale lumii in cele mai mici detalii. Vezi tu, chiar si literatura e oarecum exacta. Adica cum sa te apuci sa scrii ceva daca nu stii conceptele operationale si alte chichite pe care sa iti intemeiezi textul si sa construiesti fundatia? E ca si cum ai incerca sa ridici un munte pe nisipuri miscatoare. O alta chestie ar fi si cercetarea in literatura. Nu ma refer neaparat la date concrete, dar sentimente si alte tampenii da, trebuie sa le cunosti in profunzimea lor pentru a le reda cat mai veridic cu putinta. Trebuie sa te cercetezi pe tine insuti, dar si pe ceilalti, in acelasi timp, inainte de a purcede la a scrie ceva bun, de calitate, pentru a dezvolta caractere si personaje unice, pentru a creea o lume aparte. Prost sa fii sa zici ca faci cercetare istorico-stiintifica pentru a scrie un roman sau asa ceva. Ala e un moft. Analizezi mentalitatea ta si pe cea a celorlalti ca sa scrii bine si de calitate. Nu stiu daca ma intelegi, dar asta e adevarul… In fine, revenim a nos mouttons… again.
Ma zgaiam pe fereastra la un stol de barze dansand Lambada pe cer. Si m-am gandit sa fiu egoist pentru o zi, sa ma gandesc la ce cred eu si numai eu, sa ma ofer in toata ‘intelepciunea’ mea mie si numai mie. Asa ca am scindat fiinta mea in doua egouri: unul care si-ar fi dat si sufletul oricui i-l cerea si unul care este foarte hraparet si ia tot, chiar dac nu i se cuvine. Asa au aparut Lolek si Bolek( nu ma intreba de ce i-am numit asa, doar ca mi-au placut mult, mult dto giumbuslucurile prestate de cei doi fratiori debordant de creativi si inventive). Lolek dadea si Bolek primea. Am inchis ochii sub sarutarile dulci ale soarelui de mai si ale mainilor trecute prin parul meu de umbra stejarului din fata ferestrei mele. Am inceput dezbaterea.
< - Stii, Bolek, incepi sa fii nesimtit sa vrei sa cunosti tot ce se poate despre ce mama dracu’ e si lumea asta. Adica zau!, mai respire omule! O sa mori dac te straduiesti prea tare. Lacomia ucide. Adica tu crezi ca ne face bine atata nesat de a cunoaste? O sa ajungem sa vrem sa stim de toate, dar vom fi stiut tot si atunci nu nu vom mai avea nimic de cunoscut. Mai sus nu vom ajunge ca nu ne lasa nimeni si atunci vom incdrca sa reconstruim, prin propria imaginatie, lumea. O sa vedem si o sa dam nastere unor lucruri presupuse a fi reale, can dele de fapt poate nici nu vor exista.( In ziua aia, m-am simtit orator. Apoi nu am mai avut parte de aceasta onoare.) Vom vedea ce nu e si nu vom putea scapa de nevoi acuta de a ii da suflare sa traiasca. - Tu te-ai nascut prost sau ce? Te-ai nascut jumatatea defecta sau care e problema ta? As zice ca esti mai incuiat decat pari daca nu mi-ai fi frate. Mai, in primul rand, nu ma poti acuza de egoism sau de lacomie. Eu sunt doar… avid de a sti. Iar cum lumea e intr-o constanta schimbare, nu va inceta niciodata sa aduca inovatii si chiar sa descopere secretele cele mari. Adica cu fiecare pas cu care omul se va afla mai aproape de adevar, cu atat fortele divine vor face vreo cateva sute de pasi inainte noastra. Tind sa cred ca tolba misterelor si a celor interzise este infinita, poate este chiar mai intinsa decat Universul. Nu va exista vreodat vreun sfarsit pentru lume, ci numai si numai noi inceputuri si noi scopuri. Insa unul le va guverna pe celelalte: acela de a sti tot si toate, indiferent daca vom afla asta sau nu. Deci, nu ai cum sa ma acuzi de faptul ca sunt calic su lacom. Sunt doar o fiinta care nu face altceva decat sa fie cotidian sis a isi macine mintea cu tot soiu’ de idei tampite care ma preocupa. Eu vreau sa stiu si voi continua cu asta chiar si dupa ce nu voi mai exista. Ma voi perpetua prin constiinta urmatorilor avizi de a sti. Ei vor continua ceea ce s-a inceput odata cu lumea: cunoasterea. Eu nu sunt decat o za in lantul asta al ‘cunoscatorilor’. Eu nu sunt cu nimic special si nu sunt nici cel mai cel. Nici ceilalti nu sunt. Doar ca s-au remarcat prin modalitatea de abordare a lumii si atat. Adica si noi facem parte din acest cerc vicios numit lume. Noi suntem parte integrala a unei lumi neobisnuit de frumoase. E plina de atatea franturi sis came, si totusi e frumoasa. Poate faptul ca o vrem noi sa fie asa o si face. Doar si noi suntem scame sau franturi si cioburi din cine stie ce glob. - Stii, mi-as fi dorit sa stiu unde vom ajunge cu discutia asta! Adica am ajuns tot de unde am plecat. Adica ne-am invartit ca maimuta cand se scarpina in cur. Nimic mai mult. Suntem muti, orbi si surzi pentru ca facem cercuri ca dobitocii. Si… - Suntem bine asa cum suntem. E bine ca suntem muti, surzi si orbi oentru ca noi suntem lumea si noi o reprezentam. Suntem doar imitatii ieftine a ceva superior… suntem imitatii de supraoameni( noi trebuie sa evoluam in suraoameni; asa au devenit si ei ceea ce sunt. Au evoluat din nimic si haos. Si ne-au creat pe noi). Putini evolueaza in momentul asta, dar sunt mai multi decat cei de dinainte. - Hm…. Spui cuvinte frumoase si totusi uiti ca esti om si nu ai cum evolua. - Nu… Tocmai asta e hiba. Nu sunt om, sunt ceea ce vreau eu sa fiu. Si zic ca voi deveni supraom.>
‘Ti-a placut dedublarea?’, m-a intrebat in stilul lui inconfundabil. I-am zambit si ne-am multumit pe amandoi cu atat. Restul drumului am simtit cum frigul se lupta crancen sa invinga zorii. Aburii gurilor noastre putind a tutun se crispau la mangaierile dulci ale diminetii. Sase si saptispe…


















IV


‘ Vreau sa iti dau acum acel lucru pe care ti l-am promis!’ ‘ Nu e cam repede? Nu ai terminat de povestit!’ ‘ La naiba, asta e prea important ca sa o uit la sfarsit. Ai un pix si o foaie?’ ‘ De ce ma intrebi?!’. Am ranjit strangareste si i-am dat sculele necesare scrisului. Stiam ca pentru aia le ceruse, ca doar nu urma sa faca sex cu ele. Pune foaia pe spervazul unui geam de la parterul unui bloc si cinci minute cat se chinuie sa scrie( nu ma laa sa vad si ii respect decizia) se stramba si se chiombeaza la foaie de ziceai ca ara dracii cu el.
‘ Uite!’, si mi-a intins o foaie pe care era desenata urmatoarea chestie sublime, aproape perfecta.
Zambeste tuturor.
Construieste un album de familie.
Numara stelele. Imita o persoana pe care o iubesti.
Suna-ti prietenii. Spune-i cuiva “Mi-e dor de tine!”
Vorbeste cu Dumnezeu. Redevino… copilul de altadata.
Sari coarda. Uita cuvantul “ranchiuna”. Spune “DA”.
Tine-ti promisiunile. Razi! Cere ajutor. Schimba-ti pieptanatura.
Fugi……. Canta……. Aminteste-ti de o aniversare. Ajuta un om sarac.
Termina un proiect. Gandeste! Iesi pentru a te distra. Ofera-te voluntar.
Rasfata-te intr-o baie cu spuma. Fa cuiva o favoare. Asculta cantecul greierilor.
Viseaza cu ochii deschisi. Inchide televizorul si vorbeste. Fii amabil!
Da-ti voie sa gresesti. Iarta! Multumeste-i lui Dumnezeu pentru soare.
Arata-ti deschis fericirea. Fa un cadou. Accepta un compliment. Priveste atent o floare.
Interzice-ti sa spui “Nu pot!” timp de o zi. Traieste-ti clipa! Continua o traditie
a familiei. Incepe o alta zi. Astazi nu iti face griji! Exerseaza curajul in lucrurile mici.
Ajuta un vecin la greu. Mangaie un copil care sufera. Asculta un prieten.
Priveste fotografiile vechi. Imagineaza-ti valurile marii. Joaca-te cu jucaria ta
preferata. Da-ti voie sa fii simpatic. Saluta-ti primul noul vecin.
Fa pe cineva sa se simta bine-venit. Promite cuiva ca il vei ajuta.
Aminteste-ti ca nu esti singur. Lauda intreit o fapta buna.
Primeste in sufletul tau si in casa ta un catel de pe strada.
Hraneste-l! Vorbeste-i! Pastreaza-l!
Sterge lacrimile de pe un obraz.
Cumpara-ti o ciocolata.
Imparte-o cu un
pofticios. Fii iar
curios. Gaseste
un lucru nou,
ceva frumos,
ceva interesant.
Da-te in leagan.
Citeste o poveste.
Povesteste-o unui
copil. Scrie o poezie.
Daruieste-o “jumatatii” tale.
Stai drept. Sadeste un copac.
Multumeste-le celor de la care ai invatat.
Sadeste si tu un arbore al vietii in inima si sufletul cuiva!

Era o chestie faina pe care o gasise intr-un blog. Imi zisese ca descoperise un copac, da’ nu stiam ca gasise ‘copacul amprentei’… Era cel mai tare cadou la care m-as fi putut gandi. ‘ Asta imi va fi crez si talisman! Nu il voi uita niciodata nicaieri!’, i-am promis cu lacrimi in ochi. L-am imbratisat. Si el m-a cuprins cu bratele lui si m-a strans puternic . Am stat asa vreo cateva minute. Apoi am continuat drumul. Fusese un impuls de nicaieri. Reusisem cumva sa ii strapung barierele autoimpuse si chiar aveam acum sperante ca voi depasi stadiul de viitoare victima. Nu stiu, am inceput sa imi fie mil…nu, sa-i simt nesiguranta si solitudinea exacerbate in acea imbratisare tremurata. Parca sa zic ca l-m auzit suspinand, dar asta e doar o parere. Stiu ca l-am simtit, pentru prima oara de cand ne stiam, ca adevaratul el. Nu-mi mai parea extraterestru, ci doar o fiinta bipeda cu o spiritulitate de ordin primordial. Ca si cum nu ar fi fost, m-a lasat din bratele lui. Reflexul rapid, aproape vampiric mi s-a parut eclatant. Iar ridica zidurile alea cenusii de necunoscut. Era din nou el cel mai devreme, dar acum scapasem de teama de a-i fi in preajma. Am jubilat si am stiut ca mai mult decat fusese el in momentul asta nu putea vreodata fi si nici nu se va mai expun. Am ridicat privirea catre el si am vazut o expresie placida, enfazica.
In timp ce iarasi fumeaza si vorbeste ( Doamne!, sa nu se mai termine vreodata preludiul asta) trage de o suvita din parul alb. Un accident cu substante chimice periculoase in fostul laborator in care lucrase inainte de cei patru ani de cand ne stim; ii ramasese o ‘cicatrice’, daca o putem numi asa. Si-a ridicat ochii iarasi ochii aia eruditi spre mine si parca am vazut un demon in ei, aratandu-si dintii de argint la mine. Am clipit. Nu se mai uita la mine. Vantul ii sufla diafan in ciucurii de la manecile flissului negru. Imi zambeste. Ii zambesc. Ma intreaba daca sa continue si ii raspund ‘da’. Sa inceapa! Juisam. Nu imi venea sa cred ca poate fi exuberant. Chiar parea sa ameteasca cu atata cunoastere. Inca nu ma saturam.
‘ Gata, mai? Ai incetat sa meditezi la dracu’ stie ce si te cincentrezi asupra ideii centrale? Bine, atunci…. Mergem mai departe. Acum 10 ani( da, te-ai prins! Mergem in spate, catre originile mele!) eram ca si orice om normal. Fastidios, adept al rutinei depravante. In incercarea de a trece peste acest episod nu am reusit decat sa imi adun si mai multe metode de a ma supraincarca si in cele din urma sa cedez nervos. Am renuntat la jobul avut( acela de operator al subdtantelor chimice la Nitros Inc.) in urma accidentului. Asadar, nu mai aveam venituri si nici un alt soi de finante. Parintii imi murisera de mult, nici azi nu stiu cauza, dar nici ca m-a preocupat prea tare, iar frati nu aveam. In timpul scolii fisesem unul din elevii eminenti intre cei mediocri, deci un mediocru cult sa zicem. Talente ascunse nu descoperisem vreodata pana atunci asa ca nu aveam pe ce ma baza. Stiintele exacte cazusera si el imediat dupa literatura si arta. Am ramasa atarnat de plop si plopul de mama dracu’, ca nici macar vantu’ nu mai batea prin pungi. Se pagubise paguba. Adica incepeam sa ‘jubilez’ si sa vezi ce bine e cand iti ghioraie stomacul de foame si nu ai ce face. Ca sa imi alung lipsa de orice prerogativa, am coborat cufarul jucariilor in care nu mai erau decat carti si m-am apucat de citit. Am stat vreo cateva luni bune in casa si doar am dormit, am citit cateva ore pe zi( cine avea chef sa citeasca non-stop), am flirtat pe net si am dormit ca porcu’. Mai ramasesem cu niste bucati de friptura de la Revelion si paine de vreo trei saptamani( se terminase perioada sarbatorilor recent si cum nu avusesem rude in vizita si cumparasem ca pentru razboi- noroc cu bunica prevazatoare- am crapat in mine atunci de am slabit trei kile). Ajunsesem sa strang cultura intr-o saptamana cat altul in trei, si chiar reusisem in scurt tim sa acumulez destule cunostinte. Ma indobitocisem oarecum din cauza exilarii autoimpuse si astfel am inteles ca eu sunt altfel. Dar nu intr-un sens bun. Da, intr-adevar ca ce stiam putea da gata, dar in acelasi timp consuma ca sa supravietuiasca. Inca am acest defect si inca incerc sa citesc sa il indestulez, dar in zadar. Fiecare rand ma aduce mai aproape de a fi cat mai departe. In fine, revenim. Si totusi, e mai bine daca bat putin pe ideea asta. Am cunoscut o tipa. La fek, inca necoapta, inca searbada. Nu avea nimic special decat doleanta acaparatoare de a sti. Aceeasi pe care am intalnit-o si la mine. Asa ca am inceput sa vorbesc. Insa in loc sa o fac sa inteleaga ceva, am resuti sa o fac sa se simta sub mine. Si am inteles din primele zsile cand nu ma mai cauta ca nu imi va putea face fata vreodata. O ucisesem si odata cu ea, si o parte din mine. Adica nu eram bun de pedagog. Nu puteam lasa pe nimeni sa ma inteleaga sau sa incerce sa ma inteleaga. Nu stiu daca ma intelegi, dar esti primul in care am simtit acea tarie care le lipsea lor, care imi lipseste mie. Tu ai acel ceva cu care treci peste si vezi profunzimea, chintesenta mea. Stai! Ce spun?! A lumii si a ceea ce o reprezinta…
Au inceput sa treaca anii, iar flamanzirea foamei mele de a cunoaste sporeste. Asa ca am inceput sa creez( intelesesem de prin sumara mea biblioteca cum poti da suflare, cum poti anima dupa ce te-ai cultivat). Am inceput cu nuvele scurte, care insa erau jalnice. Am continuat cu poezii pana acand am ajuns sa scriu oarecum bine. Nu eram nici genial, nici patetic, insa cum e mai rau…mediocru. Si acum creez, dar tot incerc sa ma imbunatatesc. E intotdeauna loc de mai bine. Si am reusit, dupa o vizita scurta in strada si curatat closete in bai publice, sa public( asta a venit de sus!) ceva cu ce adunasem eu mai de pret. A fost primita mai bine decat am sperat si inca nu imi vine sa cred ca a fost prima mea data. Si sper ca voi continua sa ma bucur de mai multe prime dati. Apoi, cand nu mi se mai satisfacea ochiul cu litere si alte tampenii din astea, am trecut la arta plastica si si aici am reusit sa ‘primdatez’. Inca o interventie de sus! Doua miracole intr-o singura viata! Ce poate cere un om mai mult de atat??? Insa ce urmeaza nu te pot decat avertiza ca s-ar putea sa regreti ca ai auzit. Dar eu continui daca si tu esti dispus sa asculti. Esti sigur ca mergi mai departe in trecut? Daa?
Bine. Sa mergem. E sase treiscinci’.



V



‘ Inainte de a lucra pt fabrica aia blestemata de chimicale, lucrasem in domeniul fotografiei abstracte cu caracter sexual( da, nu ti-am zis totul). Am avut ocazia sa calatoresc mult in intrega lume si sa intalnesc mentalitati diferite. Unele chiar rasiste sau complet repulsioniste. Pot zice ca Romania e mai bine structurata fata de alte tari din punctul asta de vedere. Exista inhibitii si lipsa de asa ceva. Asta mi s-a parut grozav. In fond, lumea trebuie sa fie amalgamata, intocmai ca un mozaic. Revin la postura de fotograf porno. Am fotografiat nu numai femei, ci I barbati. Si ceea ce pot spune e ca unii dintre ei aratau superb numai prin simplul fapt ca se simteau astfel, chiar daca nu aratau uimitor. Erau ei insisi si nu le pasa ce credeau ceilalti. Si chiar daca ar fi fost barfiti de faptul ca sunt grasi sau ca au ceva probleme dermatologice, nu le-ar fi pasat. Stii, e mentalitatea ca “ Nu sunt o frumusete rara, dar ma simt bine pentru ca sunt ceea ce sunt!’. Asta mi s-a parut foarte fain. Si inspirat. A intra in contact cu astfel de oameni te face sa iti creezi inca o deviza din asta. A fost una din perioadele mele bune… vremuri apuse….
Intruna din expeditiile mele pentru urmatoarele victime ale obiectivului meu nesatul de carne( foloseam orice pretext si mijloc pentru a creea imagini inedite, ba chiar am reusit sa imi surprind pe gaura cheii unul din colegi cand defila gol prin camera lui), am cunoscut o persoana uimitoare din toate punctele de vedere . Nu ii voi dezvalui nici sexul, nici numele, nici formele corpului. Va fi doar o persoana si atat. Avea ceva special…. Mai special decat altii. Poate felul de a vorbi, poate felul in care se misca…. Insa un lucru m-a atras cel mai tare la ea. Avea un potential neobisnuit de elevat in a deduce anumite lucruri…. Putea sa vada mai mult decat suprafata lucrurilor. Am stat trei luni in preajma lui/ei. Au fost de ajuns pentru a ma schimba definitiv. Uneori te ia prin surprindere cum cateva ore, ba chiar minute te pot rastalmaci si te pot trasnforma intr-un inadaptat fara sa iti dai seama. Insa toata cacata asta de rastalmaceala a devenit o pasiune neimpartasita si in cele din urma obsesie. Ajunsesem la capatul capatului. Incepusem sa o fac sa se teama de mine…. Pana intr-o zi( gandul asta imi excita simturile spirituale, dar in acelsi timp imi anihileaza tampita conditie umana…. Interesant) cand am facut pasul decisiv… M-a invitat pe la ea sa terminam ultimele poze din sesiunea aia. Era… 4 iunie…. Era frig in dimineata aia…. Insa era un frig de vara, proaspat, revigorant… trezise bestia din mine. In apartamentul ei/lui un amestec placut de frig si cald. A zambit cand mi-a deschis usa. S-a asezat pe sofaua din piele maron si si-a luat postura preferata( asta dupa ce a gasit sofauau incomoda). Contrapost, cu capul dat pe spate. Am inceput sedinta. Eu ma apropiam tot mai mult de ea/el, si el/ea se apropia tot mai mult de mineam ajuns atat de aproape unul de altul, incat ne-am sarutata lung. Insa imi amintesc bine ca am suprins intr-un instantaneu alb-negru momentul. I-am retinut ochii. Erau negri. Or poate am retinut modificarea aparatului foto? Naiba stie…. In momentul ala el/ea a sarit ca arsa si m-a zis vehement sa ies din casa… m-a rugat sa ma ierte, sa ma lase macar sa termin sedinta. M-a prins de brat si m-a dus la usa. Inainte sa ma dea afara pe ea, am strans aparatul de nurul cu care il atarnam de mine si am spart obiectivul in tampla lui/ei. In momentul ala, m-am speriat. Insa mi-am dat seama ca putea sa fie al meu/ a mea pentru totdeauna de atunci. Am luat ce ramasese din pers respectiva si am spalat-o. am imbracat-o intr-un chimono rosu cu trandafiri negri la poale. Apoi am inceput sa sarut acel trup inert, atat de rece. Nu ai idee cat de bine e sa atingi un trup gol si mort. Suflam pe trupul ei si unde respiratia mea de ucigas pasional o atingea, viata revenea in ea/el. I-am dezgolit umerii si i-am mangaiat. Am continuat cu bustul, apoi abdomenul… apoi sexul…. Trei ore mai tarziu m-am trezit langa pat. Ea/el disparuse. M-am imbracat frumusel si am iesit afara. La usa am luat cheia pe care mi-o daduse si am incuiat. Am zambit si am coborat scarile in spirala. Jos, lumea forfota nu mai inceta. Activitatile triviale incepusera de mult. ,Probabil ca nu se va mai intoarce aici…., am gandit si am ajuns la camera de hotel. Am impachetat frumos totul si am plecat a doua zi de dimineata. Mi-a ramas in minte trupul ala vanat si zonele atinse indirect de fiinta mea. Mi-am amintit paloarea obrajilor si felul in care avea ochii dati peste cap. Era frumoasa persoana aceea.
‘Ucisesem’ si ucisesem o persoana si ma simteam renascut. Foarte bine.


*


Zilele ce au urmat le-am petrecut studiind stiinte exacte. Eram plictisit. Simteam nevoia unei schimbari. Asa ca in scurt timp am invatat toata chimia posibila si am facut cateva cursuri de calificare in domeniu. Paradoxal, nu ? Am avut noroc chior ca un unchi de-al meu lucra in pe o chestie de genul si a reusit sa ma ajute. Nu m-am remarcat ca unul dinttre stralucitii chimisti ai secoluli sau ai fabricii. M-a ajutat sarguinta si setea de a trece peste fosta mea viata. Adoptasem numele de S. Nimeni nu stia ce fusesem sau ce facusem inainte….’
Imi cer scuze ca intervin, dr trebuie sa va si sa ma lamuresc. Adica el profitase de un om? Si trecue peste rapid? Adica omul asta, atat de superior mie, incat ma face sa ma simt prost din toate punnctele de vedere este mai josnic decat mine? Eu, cel care fusesem un fel de pnaram si furasem si ma drogasem cu ani in urma? Adica buzele alea ce lucesc in lumina lunii ucise de soare in acest moment, putusera saruta un alt trup? Un trup care, pe deasupra, era mort? Adica mainile lui, lebedele din ‘Lacul lebedelor’ lui Ceaikovski, gatuisera intimitatea cuiva?
Un vant naprasnic bate. Am ramas la cinci pasi in urma lui, iare l continua sa povesteasca. El este … sau poate….? Nici nu mai stiu ce sa spun, ce sa inteleg. Vantul ala i-a miscat o suvita din parul alb. Unduirile firelor de par nestatornice ma poarta cu gandul apre salbaticiunea din el care mereu asteapta sa iasa la suprafata. Insa stiu acum ca voi ramane cu el pana la sfarsit. Cu el am fost si atunci si cu el voi fi si acum si de aici inainte. El trebie sa fie ALATURI DE CINEVA si acela sunt eu. Ma pierd in cuvintele lui cum ma pierd si in alto-ul vocii sale calde. Atunci cand vorbeste simt ca ma mangaie mainile a o mie de soapte. Simt ca ma dezbraca de forma asta infecta de trup in care se afla adevaratul eu si ma elibereaza. Cu el voi invata cum sa fiu liber si cum sa eliberez energia mea obsedant de bolnava. In curand se va face dimineata si o sa plece. Curand va tacea. Trebuie sa il oprresc sa vorbeasca, altminteri nu va mai avea de ce sa plece, isi va pierde sunbstanta si nu i-o voi da inapoi. E prea pretioasa pentru a o inapoia, prea coroziva ca sa las pe altcineva sa o suga din corzile lui vocale. Ii voi prinde vorbele cu agrafe de hartie. Nu il va durea, dar nici nu va mai putea sa spuna ceva fara sa stiu eu. Va trebui sa imi ceara sa I le scot. Dar nu o voi face. Nu merita nimeni sa simta razbunarea intelepciunii lui. Eu am indurat destul. Nu ma plang, dar nici nu spun ca imi e bine. Nu ma intelegeti gresit, nu e rau sa il auzi vorbind, insa nici sa ii resimti amaraciunea la fiecare vibratie nu stiti cum e. in adancul meu rezoneaza greutatea cuvintelor lui si in el se reflecta imaginea mea, enrgia mea. Suntem ca o chitara. Unul este corzile si celalalt cutia de rezonanta. Unul vorbeste despre lume, iar celalalt poarta in toate colturile propriei inchisori cuvantarile corzilor. Voi inhide cu o agrafa tot de hartie esenta lui in mine si vom vedea, daca va mai spune cuiva ceva despre. Poate ca va amuti odata cu mine. Poate ca va claca si va uita sa se hraneasca pe sine cu sine insusi si va lasa pe altii sa-l manance bucatica cu bucatica. Nu stiu…. Insa pe mine m-a dat peste cap. Nu mai stiu ce zic, ce gandesc. Toate-s una si una-s toate. Cacat! Ce cauta poezia in proza?
‘ Mai, iar nu ma asculti! Cred ca mai bine tac si te las pe tine sa rumegi sa vezi ce si cum, nu? Gata, ai recapatat un pic din marea ta concentrare?! Hi hi!!! Stii, poate ca mai bine e cand cultivi samanta raului in tine insuti si o lasi sa creasca sub soarele propriei pestilente…. Nu va fi niciodata searbad, nu va fi niciodata un manunchi de disperari. Va fi totdeauna fascinant si niciodata placid. Va fi el insusi si va fi altcineva. Va ….
‘ Alo!’, se holbeaza la mine si ma impunge cu degetul in tampla.’ Mai traieste careva acolo?’. Iara face pe covnul. Nu ii sta bine. E prea spiritual pentru rorlul asta. Ma enerveaza.’ Da, da sigur ca mai traieste! Doar nu a murit nimeni, nu? In fine, vrei sa continui? E imediat sapte si o sa pleci… Si inca nu ai terminat…’. ‘ A, da! Asa e! am inceput sa fiu remarcat printre colegi si m-au avansat la un cacat de post de chimicale experimentale…. Am acceptat, fireste. Insa nu a fost chiar cum am crezut…. Multa munca de cercetare si cum eu cam lasam de dorit la capitolul asta, mi s-a dovedit a fi enervant. In cele din urma, totul a devenit rutina si am eusat lamentabil in a ma remarca. Numai ca odata cu rutina, insuccesele au urmat si ele. Era o zi de marti (de obicei am ghinion in ziua de marti, asta daca as crede in existenta lui sau in a norocului). Trebuia sa dezvoltam o noua substanta pentru un nou sapun sau un curatator industrial, nu mai stiu sigur. O chestie simpla, decat s-a dovedit a fi un calvar. Cand am incercat sa amestec polietina cu acidul sulfuric, am creat o chestie toxica pe care colegul, alt netot, a reusit sa mi-o toarne in cap cand o punea pe ‘raftul reminiscentelor’. Mi-a ars scalpul. A trebuit sa fac tratamente hormonale sa stimulez cresterea parului si un an am stat numai si numai in casa. Trecusem si princateva operatii estetice. Aratam ca un baby plastic, un fel de Chucky fara cicatrici cat China. Mi-am revenit si stii povestea de aici inainte.
A uite! Inca nu a rasarit soarele, dar e sapte! Ce anotimp turbat! Bucolic si totusi demonic…. Rece si cald….’ A tacut.
Ajunseseram in fata blocului darapanat de pe nr. 7 unde stateam eu. Ne-am ooprit. Trage utimul fum de tigara si-mi strange mana, apoi zambeste. E frumos. Nu va mai fi pe aici pentru mult timp. Nu imi zice nimic, dar ma priveste in ochi visator. ‘ Ti-am zis povestea, ti—am dat lucrul ala, acum nu mai am nimic sa iti spun. Doar ca iti promit ca ne vom revedea…. Nu stiu cand, dar o vom face. Si atunci tu imi vei povesti. Bine?’. Am plecat capul si am zambit. Cand am vrut sa ma uit la el, deja era pe la vro treij’ de metri in fata mea. Incep o noua tigara. Inseamna ca e o noua poveste pe care o va spune altcuiva. Bine! Parul lui alb mangaia aerul la fel cum ma mangaiase pe mine prezenta lui. E zen tipul. Dispare in ceata ca o rasuflare cruda a unui copil nou-nascut. Urc… Poate ca….




***