Rumega si o Hubba-Bubba, la fel ca cele din copilaria lui, doar ca textura era diferita. Asemeni multor alte lucruri din el si din viata si din realitatea in care exista, si guma aia se schimbase. Insa numai acele lucruri care el le voia a fi schimbate nu patisera nimic. Se intreba daca aveau s-o faca vreodata. Traia cu iluzia... ca oricare alt om. In fond, suntem inconjurati de aparente. Ceea ce noi vedem, nu cunoastem cu adevarat. Simturile sunt o insumare de elemente ce au evoluat, dar nu asigura o acuitate de ordin divin a lucrurilor din urul nostru. Insa in afara de propriile-i simturi, cu care cerceta ce e in afara lui, nu putea altfel sti ce se afla in afara lui. Dimensiunea lui interioara... ei bine, dimensiunea lui interioara o explorase in mii de directii, dar strabatuse aceleasi cai. Aceleasi cai care, de cele mai multe ori erau la fel, dar diferite deopotriva. Se plictisise sa caute in propriu-i univers, caci era debusolant. Ar fi vrut sa vada ce e si in afara lui si sa schimbe acele lucruri putin, doar putin.
Mergea in dimineata aceea cu pasi sacadati, tacuti, gandindu-se daca lucrurile se aseamana cu fluturii. (Mereu crezuse ca fluturii sunt esente prin excelenta. Erau simbolul metamorfozei perfect, caci perfectiunea pentru el, nu statea in precizie si acuitate, ci mai degraba in cumulul de defecte. Fluturii erau acele insumari de imperfect mereu frumoase.) Daca ar fi asa, atunci poate metamorfozele lucrurilor si ale oamenilor nu i s-ar mai parea chinuitoare si neplacute, abjecte chiar, ci chiar sublime. Perfectiunea era de moment, ca fluturii. Lucrurile in starile lor de cu fiecare minut erau de moment. Nimic nu parea sigur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu