Nemo

Nemo

‘’Iar daca ne sta in putere sa ne lasam urmele in negura timpului fara a fi acaparati de aceasta si uitati, atunci fie-ne noua dat tot ajutorul ceresc’’, este ceea ce mi s-a spus odata. Si pe deplin este nucleul finite umane. Fiece om, oricat de nemernic, de nenorocit, de nevolnic, de neajutorat, de sub sau suprapreciat ar fi, exista cu un scop anume, scop pe care prea multi dintre noi, chiar si eu, il nesocotim. Existam pentru ca scopul ne atarna pe nenumarate ramuri si ne amageste cu soapte cand blande, cand aspre, pentru ca noi sa ne atingem zenitul pregatiti. Caliti in focurile vietii, scaldati in apele intelepciunii, suflati de respiratia putregaioasa a neputintei si suferintei. Nu suntem doar pentru a fi. Suntem pentru a indeplini o menire, suntem pentru a grava cu pasii nostri marunti in pudra jilava a acestui pamant o urma de care, la un moment dat, sa fim mandri ca ne va fi recunoscut-o cineva. Suntem pentru a ne primi numele.
Drumul vietii e un drum al cailor gresite sau ale drumurilor lipsite de primejdii uneori parcurse de noi, dar este drumul pe care cu totii-l atingem, pe care fiecare il va fi urat macar o data in viata, pe care il va fi iubit de nenumarate ori, pe care il va fi pelerinat ore in sir, zile de-a randul, ani fara de incetare. Si toate acestea pentru a ne gasi numele.
Suntem in cautarea a ce? cei mai multi se intreaba adesea. Ne cautam pe noi; orbii suntem noi, cei care fara de lumina celesta nu vad; suntem surzii ce fara de calauza isi gasesc sfarsitul in vidul de nepatruns. Suntem cei ce fara orientare si destinatie finala nu reprezinta existenta.
Sa ne gandim un moment… De cate ori nu cerem semne si de cate ori nu inaltam hula catre Cel de Sus ca nu ofera ce merita semintia umana? De cate ori nu preamarim pizma si razbunarea, cand sub privirile noastre oarbe, cei numiti de noi ghelire, mor pe capete, striviti de nepasarea noastra demarcanta??? Suntem noi, fiinte umane slabe, ce se scuza patetic ca sunt nevolnice in asteptarea unei rezolvari supranaturale. Suntem noi, cei putini si cu binecuvantarea fortei interioare de a se salva de la uitare, cei ale caror zile sunt binecuvantari, pentru ca sunt pline de miracole, faptuite de ei insisi, dar care sunt si blesteme, pentru ca ne luptam cu nepasarea, cu desconsiderarea, cu mizeria intelectuala si spirituala, cei ce lupta neincetat cu disperarea de a fi inghiti de hauri negre. Suntem cei putini care, in asteptarea numelui propriu, in fiece seara se trezesc cu multumiri infime catre fortele superioare pentru sansele astfel create; cei care, in fiece dimineata, imbratiseaza soarele si strapung zorii inghetati ai diminetii cu fericirea ce le ilumineaza spiritul.
Toti cautam un scop individual cand, de fapt, singurul scop ne e numele, marca a existentei noastre. Salasluim in lacasuri ale depravarii, stapanim in gheene, oaze ale desfranarii, marsaluim prin vai si prapastii fara de fund. Si toate acestea, doar pentru a ne gasi semnificatia, in timp ce ne vedem semenii cazand spre uitare, desi sunt cei ce cad din propria prostie, din propriul orgoliu, alaturi de cei ale caror nume se vor fi furat inainte de a fi gasite. Pentru acestia din urma sa plangem si sa speram la a li se aduce liniste vesnica
Suntem demoni ce, revazand lumina, ne faurim aripi din propriile maini stangace si ne inaltam spre cer, spre caile pierdute odata, in fluviile lancede ale timpului. Ne construim edificii din picioare rupte si ne ridicam pentru o ultima infruntare cu propriul destin, tavaliti fiind prin gustul caderii, prin mizeria nevolniciei si totusi debordanti in propriile forte intarite, redescoperite. Renastem.
Dar iata ca totusi nu suntem singuri. Adesea, in imprejurari dintre cele mai uimitoare, destine, drumuri fara de sfarsit, al caror singur motor este cautarea asidua si neintrerupta, se unesc uneori, iar alteori se impletesc pentru un timp in ajutorarea unei persoanesi descoperirea numelui acesteia Ddar intotdeauna exista cei ce privesc cu indoiala alegerile noastre. Insa oricat de sceptice, oricat de neincrezatoare sau de dezaprobatoare ale caii alese de inimile noastre oricat de nepromitatoare acestora li s-ar parea, ei vor fi ajutat mai mult decat ar crede sau decat ar realize la realizarea acestora. Pentru ca, indiferent de circumstante, sunt acele persoane ce, alaturi de sprijinul pozitiv, iti creeaza si-ti ofera fara de tagada puterea de a continua si de a demonstra oricui ca neincrederea aratata a avut un motiv pentru a fi fost aparuta sa conteste; sunt cei ce, dezaproband, sunt mediul propice unei sfidari constructive.
Spre zenit, suntem recipientele golite si umplute cu substanta la infinit, secate si insetate ca niste rauri, campurile fertile si cutremurate de foamete ce isi cunosc astamparul odata cu finalul. Suntem Troile reconstruite, cutreierate de propriile razboaie interioare, suntem Phoenixurile nemuritoare, garbovite de lupta si reintinerite de focul implinirii destnului, ce renasc in fiecare zi. Suntem cativa dintre cautatorii propriilor noastre nume ce persevereaza in a-si le gasi.