distilare

ni se târăsc buzele-

nişte şerpi de lavă –

pe marginea

unui pahar plin cu venin de roze- absint-

DéRose...de roze narcise ca tine

iar noi bem, îl bem

(absintul) cu canistra

murind încet, topiţi fiind de beţie

*

e-un pahar în care se naşte lumină din pământ deşertic. Ca noi din noi înşine....

sau din cenuşile noastre...

iar totu-i petrecut pe dezacord de contracţii, erupţii şi efemerităţi.

*

DéRose, iubire nu-i decât

puroiul negilor de vrăjitoare strânşi de tine cu mâinile astea mici, mici ale tale

e-un suc cu pulpă de suflete şi cenuşă distilat în

vapori de mercur depuşi pe brazde,

în aer şi în vorbele scrise-n rânduri de labirint...

asta-i pastila de cianură-cremă-

ce mi-o strecori în câte-o amintire

pe-un sărut de sticlă-n fiecare zi când îţi strig ‚Te iubesc!’...