Probabil...
ruginesc...
(câte) puţin...
stând
pe băncile corozive
-nebun
în lumea mea lipsită de rubine-
aş
putea merge să culeg un ‚orice’ pentru noi
din
parcul ce arde nestăvilit
pietre
de ‚Nu te voi uita niciodată!’ promise...
...
funerare, în fond...
dar
ar trebui parcurse cârciuri de ştreanguri/străzi
efort
ce nu-l pot face -mi-e frică!-
mi
le pun colier aşa cum
din
oasele şi solzii mei ţi-aş face cămăşi de forţă scurte
şi
mi-aş arde pastilele cu efect placebo
prin
cârciumi fără degetele tale opozabile
(oare???)
tot singur să fiu(?) cât aş mânca
bacteria violet
cu termometrul la 37˚ Celsius....
atât am întârziat spre gara Căii Lacteeice
mă aflu în lactaţie inutil … nimeni nu bea lapte
cernut de-o inimă făcută sită…
Silogisme improbabile inutile din moment ce tu…
…nu exişti…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu