desensibilizare

Desensibilizare



Era o noapte minunata de iarna,cand pana si frigul tremura de raceala acelei seri. Luna abia rasarise pe cerul intunecat,luminandu-i slab chipul fara expresie,in care tristetea isi infipsese adanc ghearele, lasandu-i urme pe pielea deja moarta. Pe strada singuratica, un vagabond zgribulit se inghesuia alaturi de o pisica pestrita langa focul de ghetou ce lumina zidurile murdare ale acelui bloc inalt,inalt cat castel din povesti, azvarlind pe fundalul luminos siluetele difuze ale infriguratilor.
Desi fumul se rasfira in lungul caii lui spre vesnicul indepartat cer, mirosul intepator ce insotea palcurile de caldura cand puternice,cand slabe, il facea sa se simta pierdut in desisul adanc al noptii. Simtea nevoia de a se incalzi,dar caldura tomberonului nu-l ajuta cu nimic. Nu avea nevoie de te miri ce foc mistuitor sau de te miri ce flacara arzatoare. Avea nevoie de cineva, avea nevoie de cineva ca sa simta si el ca inseamna ceva pentru un om. I se pareau milenii cele petrecute mai de demul. Le avea intiparite in minte,adanc. Cu cat se chinuia sa le uite,cu atat se intorceau mai vii, mai spintecatoare,mai devastatoare.
Moartea se apropia de el cu incetul,inghetandu-i simturile si trairile de pana atunci ntr-un bulgare de omat, ce parca devenea gheata,pentru ca mai tarziu sa-l simta cum se topeste devenind nimic. Era tortura absoluta sa stie ca avusese ceva si ca in cele din urma pierduse tot si ca nu mai incapea vorba de retrait placutul.
Ratiunea si vigoarea i se terminau asemeni unei tigari aprinse. Foamea de a se infrupta din ceva sanatos,viu,fraged precum iubirea devenea din ce in ce mai intensa. Doborat fiind de atata suferinta,ceda in cele din urma. Si strainul misterios se sprijini de stalpul de iluminat din coltul bulevardului se prabusi fara un sunet.
Desi cu toate functiile sale centrate pe un fel de coma severa,ce aducea msi mult cu moartea, tanarului inalt si bine constituit fizic i se aratara franturi de viata pe care le interpreta ca fiind visuri. Ale lui erau oare?
Mintea ii rataci din nou pe cararile trecutului,amintindu-si de transformare, de metamorfoza pe care si-ar fi dorit sa nu o fi avut. Era in parcul de la marginea orasului. El, cu inima cat o buburuza,nerabdator sa o revada. Uitase sa mai ia si orhideele pe care ea le iubea atat de mult.’NU mai mult ca pe tine !’ il impaca ea cand marturisea,la vederea florilor,placerea ce le-o purta. Lui ii placeau alintarile ei jucause, spuse parca de mintea unui copil. Oricum,stia de la bun incepu ca asa se va intampla. Trecuse deja jumatatea de ora a pregatirii pe care el i-o acorda cand trebuia sa se intalneasca.
Cand, la intrare in parc,apare ea. Aceeasi silueta ca a femeilor din timpul Renasterii,cu aceeasi rochie turcoaz cu care fusese imbracata cand il cunoscuse. Aceeasi ochi caprui umezi si stralucitori in care se zgaia el ori de cate ori era in preajma ei. Aceeasi carne frageda si moale,ca a unui bebelus, pe care o stransese atunci..... Aceeasi sani mari, proeminenti pe care ii sustinuse mana lui solida. Acelasi bust la care el se uita uimit si nesatul atunci cand ea nu observa. ‘ Hm ! La ce te uitai?’ il intreba ea, simtindu-si intimitatea putin violata. Insa ea radea fericita cand el spunea intorcandu-si capul spre geam,buimacit ca :’ La nimic !’. Se imbujora. Probabil ca ea, in sinea ei,era fericita ca il facuse curios. Poate ca ea simtea tremururi usoare cand el incerca sa-i ridice bustul sub care isi pusese mana cu atata nerusinare.
Dar pana cand fericirea din sufletul lui sa se intregeasca, amintirile triste il cuprinsera,acoperindu-i mintea numai cu imagini nefaste. Ii venea sa planga si totusi nu putea.
Vedea chiar mai clar acel episod menit sa-i ruineze viata pentru totdeauna decat cel al intalnirii din parc. Parca si vedea fata ei plansa,cu ochii ei rosii cand el si-a batut joc de ea. Lui ii era indiferent. Avusese senzatia ca nu va mai fi niciodata ca in prima saptamana,asa ca rutinismul se instalase cu prea multa usurinta. Vedea cinismul din vorbele sale. Putin il interesa. Pentru el totul se terminase. Specialul disparuse. Si cu toate ca avusesera clipe minunate,care nu mai aveau sa se intoarca, a facut cea mai penibila declaratie de despartire : i-a dat un telefon. Teroare absoluta pentru o persoana a sexului frumos sa pateasca asa ceva. Era ca si cum a-i infige un cutit pe la spate,ca si cum ai fi fost un sarpe crescut la san.
Numai ca soarta a avut grija de el,platindu-i cu aceeasi moneda. Acum i se parea ca sufletul ii e pustiit precum gavanele goale ale unui schelet. Doar intunecimea mai umplea nimicul din el.
Acum intelegea perfect,sau mai bine zis incerca sa inteleaga prin ce o pusese sa treaca.
Vazuse ce inseamna sa fii distrus moral,abia dupa ce ea isi gasise pe altcineva. Era coplesit de imaginea ei impreuna cu celalalt. Izbucnise in plans in adancul sufletului. Insa se imbarbata. Inutil ! Pur si simplu nu mai reusea sa scape de imaginea atrocitatii de barbat ce statea langa ea,strangand-o la piept,cuprinzandu-i mijlocul. Oribilitatea de langa EA.
O zbughi pe usa afara in plina noapte,plangand innabusit ca nu mai avea nimic. El, acel Jacques Sebastien cu care orice era subiect de discutie era numai bun de dezbatut. El, cel dinainte de asta. el, cel care putea accepta unele probleme ale vietii fara sa scanceasca macar.
Gandindu-se bine, o lua pe drumul principal si apoi a treia strada la stanga. Spera sa gaseasca alinare unde urma sa se duca. Spera sa uite. Se simtea tradat !
Ajuns la casuta modesta,batu de trei ori,dupa cum ii era obiceiul. Si astepta. Asa cum se intampla de fiecare data,in usa aparu figura masiva a singurului lui prieten. Zambetul acela larg, cald,cu dintii mari si aranjati ca de Dumnexeu Insusi,ii mai domoli disperarea.
- Ai venit ! Ma bucur,raspunse pe un ton limpede ca un cristal vocea ferma a barbatului.
- Stii de ce,nu !? zise el printre picurii fierbinti de pe obraji.
- Ea e, presupun?raspunse tanarul intristat.
- Nu, nu ea e de vina. Eu ! Mi-am facut-o singur si acum plang din cauza mea ! Dar o invinovatesc pe ea, de parca ea m-ar fi impins de la spate.
- Intra ! Sa vedem ce putem face !
- Iti multumesc,Luminor !
- Bine,bine ! Hai intra, ca iese toata caldura.
Auzind acestea,Jacques izbucni intr-un plans disperat. Cuvantul caldura era asemeni unei sabii cu doua taisuri. De unde caldura,daca el nu mai stia ce e aceasta !?
Luminor era un tip pe la vreo douazeci si cinci de ani,’un geniu neinteles’ asa cum il numea Jacques. Avea un comportament nonconformist si o atitudine absolut impotriva tuturor obisnuitilor. Se comporta ‘ mult prea excentric pentru gusturile unora’,il tachina adesea Jacques. Era genul de persoana pe care ti-e frica sa abordezi,dar pe care tii cu tot dinadinsul sa o faci. Masca lui o constituia machiajul alb,ca al unui vampir proaspat renascut,de o macabralitate colosala. Hainele lui erau intotdeauna negre ,inchise,intunecate,fara pic de viata. Era adeptul funebrului.
- Deci , de ce crezi ca ai vrea sa fii altfel,il intreba el pe Sebastien. E totusi o idee pe care nici macar eu nu o pot rezolva atat de simplu. De fapt,asta e intrebarea pe care toti si-o pun la un moment dat. Sa vedem.... Altceva... altceva... A da! Ziceai ca ce ai fi,daca nu fi cel de acum ! Poate ca tu vrei sa fii tu, dar nu cel de acum ! In schimb insa, este destul de greu sa te definesti in fata persoanei tale! Stiu ca ti se pare de necrezut faptul ca ea si-a revenit,dar ce poti face?! Ei si? Si-a inceput o relatie mai curand decat s-ar fi asteptat vreunul din voi ! Ei si ! Mare branza ! Viata merge inainte ! asta trebuie sa faci si tu ! Se intampla ! Ei,ei ! Zi-mi ce ai fi putut tu face?
- Pentru inceput,l-as nimici pe ala care sta cu ea acum. In fine, dar tu ce ai vrea si fii?
- Vampir !veni si raspunsul. Dar ce e cu schimbarea asta de perspectiva atat de rapida? Parca te preocupa ea !
- Cee !? hai ca-i culmea !De fapt, nu... Ai dreptate,tu...
- Da,in fine ! Eu chiar asta vreau.... Dap,pai e fain sa fii vampir... Ai : puteri nebanuite, viata vesnica, tinerete etc.... vampirii sunt pas...
- Obsesia ta, dragu’ meu !
- Da bine fie !il repezi Luminor.
- Ei bine, mie vampirii imi par creaturile cele mai josnice.... omoara ca sa ....
- Supravietuiasca ! Asta inseamna viata ! SUPRAVIETUIRE !concluziona Lumy....
Discutia se continua pana aproape de miezul noptii,cand Sebastien se hotari s-o ia la picior. Reusise intre timp sa uite de ea..... acesta era efectul pe care il avea Luminor asupra lui. Efectul Placebo......
Mergand incet,sub paza lunii,gandindu-se acum la ceea ce urmeaza sa faca in continuare, in drum ii aparu o femeie de o frumusete rapitoare,nepamanteana. Rochia-i de satin alba ii sta ca si turnata pe ea, punandu-i in valoare silueta ca de zeita. Un umar era dezvelit nerusinat de blanita de zibelina ce-i atarna pe umeri. Singurul obiect auxiliar al ei era gentuta de piele neagra, lacuita. Ochiii ei de un verde captivant erau strajuiti de genele ei lungi, frumos alungite. Buzele ii erau rujate cu o culoare aprinsa. Bijuteriile erau inutile,intrucat ar fi ascuns frumusetea ei data de ochii demni de dispret pentru frumusetea lor.
Facand semn catre el sa se apropie,acesta nu zabovi,ci calca pasnic,linistit, cu pasi marunti. Jacques se opunea,dar fara succes. Pericolul plutea in jurul ei si in aer, dar el nu se putea stapani. Era ca si o papusa in mainile unei fetite. Simtea ca o cunoaste. O forta criptica, incomparabil mai puternica decat orice vointa umana,il arunca practic in bratele ei. Erosul acapara intregul lui corp,facandu-l sa se simta inferior femeii misterioase,venite parca din Iad.
- Ce mi se intampla,intreba aproape ca o soapta Jacques. De ce e totul atat de bizar si de imbatator? De ce nu ma lasi in pace? Revarsa-ti farmecele asupra altcuiva. Ultima sa fraza fu mai mult ca o implorare sa fie preluat cu totul. Si totusi, simtea ca ea il impulsionase sa o zica.
- Vino ! vino !
Marioneta=Jacques.
Se repezi catre ea brusc, o prinse in stransoarea lui ferma, uitand complet de Elsa. O saruta. Incepu cu gura, cobori asupra bustului, apasand sarutari din ce in ce mai patimase. In special pe sanii ei mari si rotunzi. Ce mult semanau cu ai Elsei ! Ii stranse coapsele perfect conturate si continua valsul ce il apropia de orgasm.
Femeia ii raspunse in acelasi mod, dar numai ca in purtarea ei se simtea ura si dispret. Il savura ! Se delecta cu nebunia lui ! Cu nerozia unui barbat fara stapana...
Sarutul deveni apoi o muscatura de un sadism acut.
Lupta pentru supravietuire incepu, dar parca Jacques simtea ca asta era biletul lui spre eliberare. Isi aminti din nou de Elsa. Hoata de suflete ii secera trupul de sange,un fir usor izvorand din coltul gurii, alungindu-se apoi de-a lungul buzei inferioare.
Tot ce mai auzi Jacques fu zambetul ei pe cat de frumos, pe atat de sangeros.... Ameti si lesina...
Se trezi brusc cu o foame gigantica. Se repezi la un copil ce se grabea probabil spre casa si-l izbi de peretele de langa el cu toate puterile. Il devora !
Se sfarsira curand zvacnirile fiintei plapande,el trezindu-se la realitate. Vazand corpul fara vlaga,disperarea si regretul il cuprinsera. Un urlet prelung scoase din adancul plamanilor sai morti... Se ingrozi pe sine... O rupse la fuga, parca zburand !
In zilele urmatoare,zguduit de ceea ce se intamplase,rupse contactul cu lumea. Nici macar lui Luminor nu-i raspunse la apeluri. Legatura lui cu umanitatea era corodata de rugina mortii vampiresti la care fusese supus. Inima nu-i mai batea,plamanii nu mai inghiteau hapsani aerul necesar trairii, venele nu mai zvacneau pline de viata. Tot ce-si dorea era numai gustul razbunarii.
Pleca deci sa o caute. Mai intai se mai duse sa o vada pe Elsa pentru ultima oara. Nu era acasa. Se mutase dupa disparitia actualului,dar mai ales dupa ce aflase ca nici de Jacques nu se mai stia nimic. Pleca departe. In tari straine. Deci pleca si el pe drumuri. Rataci mai bine de cinci ceasuri,dar fara succes. Se intoarse. Nu manca nimic in acea noapte calda de iarna. A doua seara iarasi pleca la vanatoare.
La fel mersese si iarasi fara succes. Nu mancase de mai bine de doua saptamani,iar foamea ii ingreuna situatia. Nu se stie cum, ajunsese langa stalpul de iluminat din coltul strazii. Slabit. Mort pentru a doua oara. Se ridica si langa el aparu ea.
- In sfarsit, al meu pentru totdeauna,iubite !
Buimac, incepuse sa fuga cu fata inspre stalp si cu spatele spre... Cazu pe un morman de gunoi. ‘Poarta cimitirului’,gandi el. Tot fugind inapoi si temandu-se de ea se rasti :
- Piei de langa mine,ciudatenie ! Ce drept aveai tu asupra-mi?
- Noaptea aceea ti-a fost sortita,racni ea,de se cutremura cerul si un stol de bufnite lenese isi lua zborul.
- De ce ma dai uitarii? De ce ma devorezi? De ce lasi omenirii suferinte si distrugi tot ceea ce vezi?
- Esti al meu ! Tu imi apartii inca dinainte sa te nasti.....
- Nu o sa fiu victima unui spirit hain....
- Deci ti se da pe tava nemurirea si tu o refuzi? Vrei sa mori sau vrei sa fii ucis? Alege !hai odata sa-ti pecetluiesc soarta cu furia-mi de nestins...
Furia cuprinse ‘prospatura’ nou-nascuta intre coltosi,mania fiindu-i revigorata de stropii de ploaie veniti de nicaieri. Lua o cruce si o izbi de teasta superba a femeii din fata lui. Ajunsesera in cimitir. Nici macar de un tipat de spaima nu a fost vorba ! Ea statuse parca sa vada cat de ‘puternic’ ajunsese... Ranji la el cu mult dispret :
- Contractul tau cu moartea-incheiat ! Uite ti-am adus un suvenir.... si femeia ii arunce la picioare un chip cunoscut.....
Plansul il podidi cand o recunoscu. Era Elsa. Elsa lui cea mult iubita. Sufletul ii ingheta instantaneu,si ramase locului pret de cateva clipe. O mana plapanda, dar extrem de puternica il ridica in sus spre vesnicul indepartat cer,apoi coborand la viteza asurzitoare,il infipse intr-o ascutime. Ea il lasa sa atarne in crucea de pe una din boltele Notre-Dame-ului..... Intunericul incepea sa dispara, transformandu-se incet intr-un purpuriu terifiant.
- Asa trebuie sa sfarsesc? Singur, fara ce am ! Fara viata ! Sa mori fara sa ai viata in tine ! Gata,s-a deschis usa celeilalte parti,iar eu trec pragul fara nici un regret. O lacrima aparu pe unul dintre obraji. Plang ! Deci voi muri om !surase el multumit.
- Eu care credeam ca o sa-ti dai seama ca cea iubita de tine e intreaga ! Ca acel cap era doar o masluire a mintii...zise dezamagita vampirita.
Tanti vampir cea maniata de uciderea propriei creatii,pleca inainte de rasaritul amenintator. Mai arunca o privire ingrozitoare la ceea ce fusese Jacques,si apoi pleca sa-l caute pe urmatorul rege al Edenului Intunecat pe care il visa.
Privind cu ochii sai albastri precum vesmantul Fecioarei Maria, in care umanitatea aparu pentru ultima oara, cu parul sau negru ca si jacheta lui, astepta sfarsitul entitatii sale, gandindu-se din nou la Elsa. Era fericit ca ea era intreaga si ca se sacrificase pentru ea. Simtea ca asta sta la radacina fiintei umane. Tot ceea ce cautase el acum descoperise,dar isi zise ca nu are de ce sa le impartaseasca cuiva. Oricum,in aceeasi situatie in care se afla el acum,toti urmau sa se afle. Mai zambi inca o data cu zambetu-i strengaresc,incisivii de vampir albi fiind inca prezenti.
Tot ce mai ramase din vampirul umanizat dupa prima mangaiere ucigasa a soarelui mai fu doar medalionul dat in dar de Luminor lui. Emblema semintiei vampiresti de pe el luci intr-atat de puternic,incat paru ca soarele venea din varful catedralei insasi.... Si o noua zi incepu pentru restul oamenilorabia treziti din somnul lor,grabiti sa ajunga la rutina zilnica....
‘ Elsa ! Unde esti tu, Elsa?’....