Legaturi

- Pacat ca ti-ai irosit atatea idei pentru mai nimic,ii zise ea plina de frustrare,dar cu aceeasi blandete ca a unei mame. Uita-te si tu la tine ! Zau daca te mai poti recunoaste. Sau daca altcineva te poate dibui... Tu chiar ti-ai batut joc de tine si de tot ce ai, se caina ea de soarta nefericitului.
- Stii ce, zise el mai nervos decat un taur la o corida, destul ca-mi pun singur degetul insarat pe rana-mi asa de vie... Dar nu ajunge ! Trebuie sa mustrii pe cineva ca sa simti si tu ca existi.... Hop! Si tu ca musca-n lapte.... Sa-ti dai cu parerea. Apoi tacere.
- Si ce? Daca nu eram eu...,aici fu intrerupta grosolan cand sa continue...
- Demult as fii pe drumuri prin cine stie ce tomberoane, cautandu-mi zaua ce ma leaga de viata ! Parca mai ieri erai incantata ca te afli in preajma mea ! Ce, acum domnitei-cuconitei nu-i mai convine regimul?
O zisese cu atat de multa asprime si patos inzecit, desi stia ca nu are dreptate. Se simtea singur in deplinatatea lipsei de incredere, creata parca precum ‘Zidul lui Hadrian’. Urias de piatra si caramizi ale indignarii ce parca incerca sa-i innabuse elanul de a fi putin mai aproape de a-si defini fiinta per total.
Fusese abandonat de prea multe ori ca sa nu mai fie repulsiv sau de-a dreptul dezgustator. Felul in care tot ceea ce credea el era tratat cu multa renegare,cu un dezgust exagerat,dar cu foarte multa puerilitate era de negandit. I se parea o antiteza de neconceput faptul ca adulti se comportau precum copiii de clasa intai.
Asa reusisera ei,cei ce nu inteleg ,cei ce nu pot prevedea lucruri evidente, in pofida steguletelor de ghidare,sa-i transforme sinele. Un sine ce acum reactiona numai si numai pe baza de impulsuri pline de amaraciune,de dispret pentru natura oamenilor cu ‘sange albastru’,impulsuri generate de neaccepatarea conceptiei sale asupra lumii si umanitatii,fiind privita cu mult scepticism.Reusisera sa-i stirbeasca si egoul, cat si permanenta incercare de atingere a inaltimilor la care el aspira,tangibile numai prin ,culturizare’, cei scurti de minte care nu puteau vedea mai jos de turul pantalonilor.
Desi o facuse, stia mai bine ca oricand ca ea ar fi fost ultima sau poate singura ce nu merita un asemenea raspuns pe cat de banal, pe atat de ignorant. Dar oricum, fapta se consumase si nu mai credea ca ideea odata slobozita, mai poate fi inghitita. Pentru el ceea ce era facut era bun facut. Sau zis,in cazul de fata. Lui ii placea sa suporte consecintele rezultate in urma fiecarei actiuni a sa. Sau nu neaparat. Incerca pe cat posibil sa nu-si gaseasca scuze inutile in fata adevarului mincinos pe care ratiunea si glasul sau le enunta. Bine a zis Newton :’ Orice actiune are o reactiune egala si de sens opus’.
Disputa lor mai continua cateva minute, el tacand malc,iar ea,mamoasa ca de obicei, dojenindu-l,aratandu-i ca nu-i vroia decat binele. Aceste lucruri le stia el demult, dar erau reimprospatate,de parca insusi un izvor de munte se itea din ingrijorarile ei, ca mai apoi sa curga din gura ei si sa se reverse in mintea lui,in oceanul de tulburari care isi gaseau logica si radacinile in rautatea lumii. Clipa de clipa, totul devenea mult mai incins,pana cand psihicul sau ceda si o zbughi pe usa. ‘Usa din dos’, asa cum el credea ca face orice fiinta cand situatia devine mai mult decat roz.
In imensa lui graba, traversa autostrada mai ceva decat o ‘sageata albastra’ trecand prin gara Brasovului. Soarele galbejit al amiezii devenea din ce in ce mai razbunator pe ceafa lui parlita de soarele dur al copilariei sale, la ferma din Transilvasnia a bunicii sale. Ii incingea jacheta fina de culoare neagra, facandu-l sa transpire putin cate putin, gadilandu-i fata,spatele si umerii lipiciosi,iritandu-l pana aproape de insuportabilitate. In urma soarelui,luna transparenta se grabea sa-si cuprinda sotiorul luminat, pe care il dorea atat de mult. Spre apus, dealurile lacome ,ca burta unui dragon flamand, asteptau sa-si stinga foamea cu fierbintelile date de Helios. Ai fi zis ca aureola sa dogoarea lui era mai iute decat o mana de ardei iuti in otet, inghititi lacom de omul ce mananca dupa o grea zi de munca. Acolo,frigul nocturn astepta sa isi inlocuiasca colegul de patrula. Tura noptii incepea abia peste opt ceasuri.
Trecu dinspre partea pe care se afla si gara. Pasi bland, dar ferm ,imperceptibil aproape. Iutind pasul,simti ca lacrimile vor izbucni curand si violent,lasand urme mai adanci pe pometii sai decat pe obrajii plapanzi ai unei fete in ziua nuntii. Se gandea cu groaza ca il vor spala din cap pana in picioare. De la A la Z,spiritualiceste.
Tare grabit mai era sa ajunga in statia de taxi,unde lenese, masinile asteptau infierbantate, lovite din plin de soarele de vara neiertator. Soferii,si ei mai plictisiti decat un magar rumegand iarba proaspata,dar si mai plictisitori decat un tren personal, asudau abundent, din strafundul porilor dilatati la maximum, in caldura uscata, ce aducea mai mult cu aerul inghetat al iernii.
Atat ii trebui,ca mai apoi sa vada un intreg cuprins ca de borangic inaintea sa. Apoi stele mii, sute faclii, ii inconjurara ochii-i-mpaienjeniti, ingalbeniti de duritatea speciei umane. Toata bolta asta instelata deveni apoi o intinsa camera umpluta parca cu toate formele geometrice,aici in culori calde, colo in culori reci, urmand apoi usor tranzitiv culori amestecate,mai incolo alb-negru, ca pana la urma un punct fulminant sa-i izbeasca din plin vederea. Punctul devenea din ce in ce mai intens.
Mozaicul asta il facu ,mai repede decat ai avea un gand, sa planga-n suflet fara lacrimi sau hohote, ca in clipa urmatoare sa fie distrus de milioanele de imagini ce ii apareau la o viteza hiper-luminica. I se parea ca sunt imagini nemaivazute pana atunci, dar pe care le simtea perfect cunoscute. Sa fi fost oare amintiri? Poate franturi pierdute in negura timpului? Ba din cand in cand vedea si fete ale unor oameni necunoscuti. Ajunsese sa nu mai inteleaga aproape nimic din toate aceste blituri, ce lui i se pareau doar matrapaslacuri. El sa nu inteleaga? El, cel ce reusise sa vada, sa priceapa, sa dezvaluie, sa demonstreze lucruri de prisos? El, partea aceea a comprehensiunii ce se ocupa de toata intelegerea lucrurilor.....
I se parea nejust sa fie aruncat intr-un haos atat de logic, in care el totusi nu putea sa dea de cap sau de coada. Cel caruia i se paruse mereu ca nu ii trebuie mai mult de o clipa sa construiasca sau sa dea un inteles fiecarei parti insignifiante a vietii.
La exterior, isi simtea ochii arzand, de parca cineva i-ar fi pus o oala de apa clocotita peste ei, sau ca cineva i-ar fi acoperit cu un ibric de cafea incins. Dar cel mai ciudat la aceasta reactie i se parea ca toate simturile sale functionau ba simultan, ba succesiv. Putea sa miroasa mireasma imbatatoare a cafelei, fiindu-i apoi aproape instant gadilat,intr-un mod enervant,nasul de voluptozitatea vaporilor de apa dulce. Il faceau sa se simta ca fiind in apa calda. Apoi gura-i era inundata de amaraciunea dulce a cafelei,ca mai apoi sa simta aceeasi delicatete a izului vaporilor de apa, acum condensati, tranformati in picaturi ce ii alunecau pe gatlejul uscat ca scoarta unui cactus taiat si lasat sa se usuce la soare. Simtea alternanta dintre frig si caldura pe care corpul sau o descifra prin milioanele de impulsuri electrice pornite dinspre piele spre nervi, ca mai tarziu creierul sa-i comande intregului corp tremururi si fiori placuti. Urechea sa dreapta auzea caderea ambelor substante mai limpede decat caderea unei cascade. Cu stanga nu mai avea ce auzi, caci aceasta amutise pentru totdeauna. Asta,dupa acel accident de la orele de sport, cand fusese impins extrem de brutal, alunecase pe ureche mai bine de un metru,iar aceasta a trebuit sa fie taiata pentru a-i fi salvata viata. Ii incetase din a-i mai sopti vibratiile create de sursele de zgomot din mediul cel inconjura. Sa fi fost o razbunare? Lui, cel putin, asa i s-a parut. I se parea ! Dar cum de isi amintea ceva ce reusise demult sa elimine? Cum de isi aducea aminte en detail totul? Gandea?
Cu toate aceste aspecte placute ale dezordinii fizice ce il cuprinsese, amorteala si paralizia, il aproapiasera periculos de aproape de intepenire .
Poate ca reusise sa ajunga la acel punct de totalitate, de implinire atat de ravnita. Parca ar fi reusit sa se elibereze de greutatea perfectiunii corpului sau uman. Se simtea mai liber ca niciodata. Intelesese acum totul : retraia. Mai bine zis,se nascuse a doua oara si traia acum totul, fiindu-i permis sa schimbe ceva ce isi dorise dintotdeauna. Cu toate ca inca exista o legatura cu forma lui umana, aburul, suflul ce-l facea om,era independent :
- Iti place, nu-i asa? se auzi pe sine zicand. Dar parca nu era tocmai el. Se simtea persoana lui in vocea lui, dar parca fusese puternic maturizata.
- Ma mir ca intrebi, isi auzi din nou vocea. De data asta parea mult mai infantila. Doar aici vrusese sa ajunga..... se burzului cunoscutul.
- Ihi,sigur le stii tu pe toate,ucenicule ! Stii cat ti-a trebuit sa ajungi la nivelul asta ! Doar stii ce ai patit de ai ajuns unde esti acum....
- Ma lamureste cineva si pe mine ce naiba e locul asta? zise el,cel legat de trup inca. Ma aud pe mine, dar nu-mi dau !
- Hehe ! Asa cum eram de obicei ! Incercam sa-mi dau seama de tot si toate...
- Rectific, asa cum incerci ! rasuna incet vox prima,ferm.
- Stati,stati sa vad daca inteleg : suntem un fel de trio de soprane, si fiecare cu un timbru mai inalt decat al anterioarei? zise el sarcastic, pentru el sarcasmul nefiind altceva decat raspunsul la pericol,asa cum frica era pentru ceilalti, pusi la aceeasi grea incercare uneori.
- Pe aproape,zise vocea a doua buclucas. Ia uita-te mai bine ; mai bine zis sprinteaza de ici-colo. Si ii arata ceva ce semana cu o suprafata tremurata,asemanatoare oglinzii unui lac.
Uitandu-se, cel urnit observa ca adunarea de particule aero-purtate se schimba. Doar ca nu se schimbase cu nimic. Era o transfigurare de ordin interior, care se simtea ca si o energie divina pogorata asupra-ti. Erau schimbari de proportii nano-scopice,imposibil de perceput. Si totusi, legatul de trup vedea cu ochii-i schimbarile ce se succedau la intervale de trei secunde.
Desi banuia ce se intampla, Felix se decise sa se lase lamurit pe parcurs de-a binelea.
- Inteleapta decizie, ii zise vocea prima autoritar. O sa vezi ca nu ai regretat sa o iei ! Eu cel putin stiu ca nu am facut-o.
- Da,da ! Da-te mare, domnul intelept ! Las ca-ti arat eu tie, miselule cand o sa....
- Ajungi la nivel? E drum luuung,ucenicule ! ii zise batranul batjocoritor. Imi amintesc ca si eu zisesem acelasi lu...
- ...cru ! Da da ! Macar nu mai gandi ce gandesc altii...
- ...inaintea ta ! rase vocea prima...
- Esti mai acru decat un m...
- ... ar ionatan copt intr-un an imbelsugat...
- Da’ de lamurit ma lamureste cineva? racni debusolat legatul. Parca simt ca stiu ce-i cu toate astea, dar nu pot da de...
- Cap sau de coada, zisera la unison celelalte doua constiinte.
- Nu te teme, stiu ca nu prea intelegi, dar e mai greu de explicat ! Si oricum ar lua mult timp pana sa-ti explic ; dupa aceea ar mai fi timpul cuvenit intelelgerii, apoi cel al stabilizarii, apoi cel constientizarii,apoi...
- Crede-ma ca dispun de foate multa rabdare si de si mai multa putere de intelegere,zise trufas legatul. Doar ca-mi ia ceva timp pana sa analizez toate situatiile.
- Nu prea ai ce intelege ! Te afli....
- Te afli aici. Si aici. Si acolo,zise ucenicul-voce purtand oglinda dupa ei, si teleportandu-se de ici-colo, precum un tantar de apa. Nu esti nicaieri. Dar esti si aici. Te afli in trup, dar estisi in afara de trup. Nu stiu daca ma intelegi, se fastaci ucenicul.
- Sa-nteleg ca ne aflam peste tot si nicaieri, ca stau,dar ma misc, ca gandesc, dar ca simt? Sa inteleg ca sunt undeva la mijloc, undeva intre aspirant si intelept? Se intreba pe sine, pe toate trei sinele,de fapt.
- Gandeste-te ca la un haos de logica si dezordine. Gandeste-te ca la un amestec de .......
Aici urma o pauza lunga in care tot eul, toate egourile se gandira la aceiasi idee.... Ce puteau sa fie? Dar intrebarea fu alungata de multitudinea de culori si de forme care maide care mai neregulate si mai regulate. Toate apareau si dispareau pe cat de rapid puteai concepe. Curand, toate aceste lucruri devenira obiecte, persoane si evenimente din imaginatia si memoira unei persoane.....
Bietul de el fu complet debusolat,in timp ce ceilalti ‘el’ se angajasera intr-o discutie din care fu absolut exclus. Incerca sa se implice, dar era ca si cum nici n-ar fi existat. Apoi, cele doua voci disparura la fel cum aparusera. Se trezi singur,cuprins de multitudinea de imagini succedande.



***




Inca buimac dupa ciudata vizita,daca se putea numi astfel, el se uita la adunarea de forme dezorganizate,admirand-o. in timp ce se urmarea felul in care toate imaginile se continuau, facandu-si parca loc una celeilalte,totul incepu sa se organizeze de la sine. Dupa ce incetasera din a mai fugi in toate partile precum o hoarda de juninci in calduri, bliturile se aranjara asemeni unui urias magazin de inchiriat filme. Erau doar douasprezece serii a cate trei pachete de amintiri,asa cum el avea sa inteleaga mai tarziu, fiecare serie insirata pe un raft din lemn de stejar lacuit. Esenta de trandafir din cadrul imbinarilor raftului emana un puternic miros de primavara, gadilandu-i placut simtul olfactiv. Revenindu-si in fire, puse mana pe prima serie.
Pachetul se deschise,devenind apoi un fel de televizor cu foarte multe antene. Apoi incepura primii ani din viata ai unui bebelus.
- Atat de strain si totusi atat de familiar ! se auzi el bolborosind.
- Nu,nu stai nu ma trage de par ! Au ! Esti un baiat rau ,Felix,o femeie inalta,bruneta zise bebelusului ce se distra copios pe seama mamei sale. Aceeasi caldura blajina ce cuprindea ochii femeii necunoscute,dar din nou familiare, o aveau si ochii .... ah,cum o chema?
- Ce e asta? zise neintelegand de ce ii sunt aratate niste nimicuri.
Apoi urmatorul pachet de amintiri,caci isi dadu intr-un tarziu semam de ce se intampla, il inlocui pe acesta. Si apoi altul si apoi din nou altul,pana cand nu au mai ramas decat ultimele trei.
Acum pricepuse. Intrase in amintirile cuiva si reusise sa ii urmareasca cei mai frumosi ani ai vietii sale. Ba chiar avusese ocazia sa urmareasca unele interventii de domeniul transcendentei,fiindu-i permis sa patrunda in cadrul imaginilor care, la cea mai mica miscare sau de dezordonare de materie fizica,se naruia si era expulzat din ea. Asadar,trebuise sa umble cu grija.
- Posibil ca aceste lucruri sa se fi intamplat din cauza mea, intrucat, luand parte la unele actiuni de transformare, mi-a fost permis sa ajut. Ceea ce inseamna ca am avut o influenta de o continuitate infinita in unele evenimente, se auzi el afirmand. De unde atata cunoastere?
In cadrul urmatoarelor doua serii ramase, fu literalmente devastat de dezamagirile suferite de persoana in cauza,dar aici soartaq isi urmase cursul fara de interventie. Incercase disperat sa intervina si sa schimbe crudul viitor rezervat unui caracter tanar,supus nevoii de a se conforma societatii dezagreabile din care facuse parte. Caracterul acesta in sine incepuse sa aiba anumite perceptii asupra lumii, dar nevoia de a fi inteles, la fel cum o barfitoare spune vrute si nevrute, il facuse sa isi dezvaluie gandirea. Spre exemplu, i se parea absurd faptul ca majoritatea persoanelor ce-l inconjurau erau mai preocupate de avere si de posesiuni de terenuri decat de pregatirea trupeasca pentru viitorul necunoscut, menit sa provoace placeri sau grave dezacorduri si suferinte. Gandise el ca toate faceau parte din procesul de maturizare si ca, desi nu era un copil din punct de vedere biogic, insul acela inca era mult prea crud pentru a fi recrutat in armata intekectualilor. Lui io se parea o adevarata tortura felul in care omuletul trebuia sa nu fie inteles, sa nu cunoasca recunoasterea meritelor sale, fiind facut sa se simta mai marunt decat un fir de nisip, facandu-l sa se simta mizer,insignifiant in comparatie cu ceilalti. Simtea ura ce mocnea si crestea moment dupa moment in inima aprinsa de cunoastere, ii simtea setea de afirmare,dar cel mai acut resimtea faptul ca nu era mai mereu bruscat si fortata sa se supuna civilizatiei ce-l inconjura. Facea eforturi incomensurabile sa opuna rezistenta influentelor de tipul ‘Fa ca noi ca e bine‘, simtindu-se inchis intr-o cusca precum un tigru caruia libertatea ii fusese furata.
Simtea faptul ca cel ce avea aceste trairi se saturase de atata amar de timp sa fie ca ei. Simtea ca lui i se luase de a mai fi un asupritor si ca nu mai dorea altceva decat detasarea fata de ei,independenta absoluta. Se saturase sa umble travestit in hainele pompoase in timp ce cei multi si flamanzi mureau cu miile pe drumuri. Se saturase de masca de falsitudine si de ipocrizie pe care cei de o seama cu el o prezentau in incercarea de a arata cat de fitosi erau. De parca fitele ar fi ajutat cu ceva, de parca nimicurile materiale ar fi tinut de foame, asta insemnand foame interioara, sau ca bunurile si posesiunile pamantesti ar fi fost de ajuns pentru a opri setea de cunoastere.
Practic el se simtea individul cel neatins inca de maturitatea psihologica, sau de intelepciunea varstei.
Alter ego !
Continuarea fu mai mult decat tulburatoare,intrucat nici macar acel sentiment de incompletitudine absoluta nu l-ar fi putut tulbura la fel de mult. Ii fu dat sa vada o discutie pe care parca nu o avusese, dar o avusese. Lipsit de concentrare,la rastimpuri auzea pe ici, pe colo cate un cuvant,si uneori chiar o fraza intreaga. Nu se mai concentra pe acea fiinta, ci acum se chinuia sa isi amin.... stai, ce vroia sa faca? Nici macar cuvantul nu-i mai rasarea in minte de atata disperare. Facea mai mult decat tot posibilul sa execute acea actiune.
- Pacat... irosit... idei... nimic....
- ...te mai poti recunoaste....auzi o voce de femeie.
- ...pun...singur...sare...rana...vie !
- Daca nu eram eu...
- ...fii...drumuri...tomberoane ! Zaua vietii mele.....
- La naiba,de ce nu reusesc sa indeplinesc.... se auzi el racnind din toti rarunchii,in disperata-i incercare de a construi un sens acelei amintiri.
Cazna, truda, disperare... Pana la urma au avut efect, dar tocmai atunci.......



***



- Pot stii ce s-a intamplat,domnule ofiter,intreba tanarul inalt si blond cu ochii albastrii. Parea de vreo douazeci si cinci ani...
- Nimic,dom’le ! Doar un banal accident. Si cand zic banal chiar aia zic, zise putin cam impunator prostutul ofiter de politie, un omulet durduliu, cu parul cenusiu,pe a carui fata,viata lasase urme adanci.
- Adica? Tot nu pricep ! Ce s-a intamplat?zise tanarul, prefacandu-se nestiutor.
- Ma omule, se rasti ofiterul, acest tanar cam de aceeasi varsta cu dumneata a trecut pe langa acest bloc, cand din cer pica...
- Ce pica? Ce pica? Zise impacientat tanarul blond.
- Un ghiveci cu o muscata in el... Pac!nimereste victima direct in mecla si pa!pa! I-a cantat popa.
- Aaaaaa !zise el,acum dumirit. Deci asa ! Si,asa ca intre noi, continua el intinzandu-i o hartie de 10 euro politistului, cam de la ce distanta apreciati dumneavoastra ca a cazut ghiveciul?
- Pai... nu sunt sigur....
- Adica,acum dandu-i una de 5...
- Etajul unu !zise rapid sticletele,varand iute mita in buzunarul sau larg de la jacheta...... cam asa s-a apreciat ! Dar de ce va intereseaza? chestiona la randu-i pe strainul preocupat de moartea necunoscutului....
- De ce intrebati?
- Doar din curiozitate !
- Pai... facu el gandindu-se,nu stiu sa ma gandesc, sa ma gandesc, cam greu sa-mi amintesc.....
- A,nu,nu bine nu mai e nevoie, raspunse acum bosumflat ofiterul pricepand aluzia,in timp ce se uita la buzunarul in care se aflau bancnotele.
Luand-o din loc, tinerelul incepu sa ranjeasca,apoi sa rada si in cele din urma sa izbucneasca in hohote. Se facu,in doi timpi si trei miscari printre oamenii adunati la gramada sa vada nemaivazutul. Isi continua drumul,inca incercand sa-si aminteasca, in ciuda durerii de cap pe care o avea, de parca fusese lovit cu un ghiveci in cap, ceva ce neaparat trebuia uitat. Si totusi simtea ca ceva era in neregula cu defunctul.... oare pentru ca era.... ce era acela?