Incurajare

Tulburat...Alerg pe o pajiste cutreierata de coioti si imbibata in adierea bland-ucigatoare a levanticii. In departare,desertul sperantelor e lugubru,inundat de pulbere uscata si imbacsita cu dezastru... Ma plib linistit prin acest parc atins de ciuma disperarii... Cerul isi taie venele albastre si lasa sa picure de pe bratele sale bucalate suvitele de par stravezii ale ploii. O alee pustie pusa in mijlocul pajistii marcheaza un drum si o bifurcatie... Viforul imi mangaie taieturile spirituale si ma purifica... E atat de greu aerul asta crud de primavara. Greu si totusi rarefiat. Si el purifica. Umbrele ce pana mai acum milenii imi inghetau sufletul,facandu-l un spatiu vid,se inghesuie timorate intr-o caruta jalnic construita,a carei martoaga e roasa de vie de mici viermi stacojii. Sunetul strident al unui tren sfredeleste cerul si cicatrizeaza ranile de pe bratele lui bucalate...
Colaps... Dar nu colapsul meu...Nu,eu ma mentin. plutesc deasupra depravarii si degradarii morale... Sunt mai mul decat atat... Da,stiu ca e furtuna in mine,dar e linistita si descopera ce nu stiam ca am in mine... Ma calmez si ma simt cuceritor in tot genocidul asta ce ma inconjoara.... Pentru prima oara dupa eoane de uitare si nepasare,traiesc...